Theresa May anunță primul pas către BREXIT. Când va avea loc decuplarea de UE
Premierul Marii Britanii Theresa May face primul pas către BREXIT anunțând că va prezenta partidului său proiectul de lege care va abroga European Communities Act din 1972 care a reglementat aderarea Marii Britanii la blocul comunitar european. Întrebată de BBC când va activa Articolul 50, ea a afirmat: "Îl vom activa până la sfârșitul lunii martie a anului viitor".
Marea Britanie nu va aștepta viitoarele alegeri legislative din Germania, prevăzute în septembrie 2017, pentru a pune în aplicare articolul 50 al Tratatului european de la Lisabona și a demara astfel negocierile pentru ieșirea din Uniunea Europeană, a declarat premierul britanic, Theresa May, într-un interviu acordat publicației Sunday Times, citat de Reuters.
Întrebată de BBC când va activa Articolul 50, ea a afirmat: "Îl vom activa până la sfârșitul lunii martie a anului viitor".
Theresa May, care va lua cuvântul duminică de la tribuna congresului anual al Partidului Conservator, exclude pe de altă parte organizarea de alegeri parlamentare anticipate care, în opinia sa, ar genera "instabilitate". Actuala legislatură se va încheia în 2020.
În plus, ea a făcut cunoscut că guvernul său va abroga European Communities Act din 1972 care a reglementat aderarea Marii Britanii la blocul comunitar european. Acesta este de fapt primul pas oficial către BREXIT. Proiectul de lege va fi prezentat azi la congresul Partidului Conservator.
Abrogarea, a precizat Sunday Times, va avea efect din momentul în care Marea Britanie va părăsi oficial Uniunea Europeană.