Tensiunile explodează iarăși în Germania, după moartea unui tânăr, într-un conflict cu doi afgani
Guvernul german s-a declarat luni îngrozit de sloganurile naziste proferate duminică în timpul unei manifestaţii desfăşurate în oraşul Koethen (Saxonia Anhalt, est), în reacţie la moartea violentă a unui tânăr în urma unui conflict în care au fost implicaţi şi doi afgani, relatează AFP şi dpa, citate de Agerpres.
"La sfârşitul zilei de duminică, la Koethen, o înregistrare video a arătat manifestanţi proferând sloganuri făţiş naţional-socialiste, ceea ce trebuie să creeze îngrijorare şi să ne îngrozească", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, Steffen Seibert.
Circa 2500 de oameni s-au adunat duminică seara la Koethen după moartea unui german de 22 de ani într-o dispută cu doi afgani, care au fost reţinuţi. Totuşi, primele elemente ale anchetei indică faptul că victima, care suferea de o boală de inimă, a murit în urma unui stop cardiac şi nu a loviturilor încasate.
Autorităţile din landul Saxonia Anhalt au confirmat luni că nu dispun de niciun element care să arate că decesul ar fi fost provocat de loviturile primite. Ministrul justiţiei din land, Anne Marie Keding, a precizat că unul dintre cei doi afgani era vizat din 6 septembrie de o decizie de expulzare.
Participanţii la protestul de duminică au scandat, într-o atmosferă frecvent tensionată, sloganuri precum "Rezistenţă!" pentru a-i denunţa pe solicitanţii de azil, care se fac responsabili în opinia lor de creşterea criminalităţii. Unii dintre ei au strigat "Naţional-socialism, acum, acum, acum!", determinând lansarea unei anchete.
"Cei care se exprimă astfel s-au îndepărtat de teritoriul ordinii liberal democratice", a declarat Christian Hirte, expert guvernamental în problemele Germaniei de est, unde extremismul de dreapta este în plină ascensiune.
Pentru luni seara la Koethen este prevăzută o nouă manifestaţie, iar autorităţile se tem de noi violenţe deoarece fratele victimei este simpatizant neonazist. Autorităţile landului au făcut apel la calm.
Tensiunile survin la două săptămâni după moartea unui german în vârstă de 35 de ani într-un alt oraş din fosta RDG, Chemnitz. Poliţia bănuieşte că acesta a fost ucis de mai mulţi solicitanţi de azil originari din Irak şi Siria.