MENIU

Rusia și Iranul amenință SUA: "De acum, vom reacționa ferm la orice agresiune împotriva Siriei"

Relațiile s-au tensionat între SUA, care au cerut duminică plecarea președintelui sirian, Bashar al-Assad, și aliații Damascului, în special Rusia și Iran, care au amenințat cu represalii Washingtonul, relatează AFP, citată de Agerpres. "Agresiunea împotriva Siriei depășește toate liniile roșii. De acum, vom reacționa ferm la orice agresiune împotriva Siriei și orice încălcare a liniilor roșii", afirmă într-un comunicat "camera de operațiuni comune", un organism cu sediul în Siria, care include Rusia, Iran și forțele "aliate" ale Hezbollahului libanez

Fraza succintă a secretarului de stat american Rex Tillerson, care se întreba duminică "ce fel de relație vrea Rusia" cu Statele Unite este simptomatică pentru acest climat tensionat.

"Nu există nicio opțiune la o soluție politică care ar putea interveni cu Al-Assad în fruntea regimului", a asigurat duminică ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, într-o declarație făcut pentru canalul de televiziune CNN. "Noi credem că schimbarea de regim este ceva ce se va întâmpla', a adăugat ea.

După ani în care Washingtonul, sub președinția lui Barack Obama, a cerut fără încetare plecarea lui Al-Assad, noua administrație nu părea să-și facă o prioritate din schimbarea regimului de la Damasc pentru rezolvarea sângerosului război care face ravagii în această țară din 2011, notează AFP.

Dar declarația ambasadoarei pare să sugereze o posibilă schimbare de abordare a președintelui american Donald Trump după presupusul atac chimic, soldat cu cel puțin 87 de morți, între care zeci de copii, în orașul Khan Shaykhun (nord-vestul Siriei), aflat sub controlul rebelilor.

Acuzând regimul lui Al-Assad de autoritarism, SUA au efectuat vineri lovituri cu rachete asupra unei baze aeriene a armatei siriene, pentru prima oară în mai mult de șase ani de război în Siria.

Administrația Trump a informat apoi Congresul că ar "putea realiza noi acțiuni suplimentare".

Acest atac american a radicalizat tabăra adversă. "Agresiunea împotriva Siriei depășește toate liniile roșii. De acum, vom reacționa ferm la orice agresiune împotriva Siriei și orice încălcare a liniilor roșii", afirmă într-un comunicat "camera de operațiuni comune", un organism cu sediul în Siria, care include Rusia, Iran și forțele "aliate" ale Hezbollahului libanez.

Președintele iranian Hassan Rohani și-a reînnoit sprijinul pentru Damasc și a condamnat atacul SUA, potrivit agenției siriene Sana. "Afirmațiile potrivit cărora Al-Assad ar fi în spatele atacului chimic de la Khan Shaykhun sunt fără fundament", a afirmat Rohani sâmbătă seara într-un comunicat.

Șefii armatelor rusă și iraniană și-au exprimat sâmbătă voința de a continua cooperarea militară în sprijinul președintelui Al-Assad "până la înfrângerea totală a teroriștilor și a celor care îi susțin".

Iran, Rusia și Siria îi cataloghează drept "teroriști" pe toți oponenții regimului sirian.

La rândul său, secretarul de stat american Rex Tillerson se întreba duminică, cu două zile înainte de vizita sa la Moscova, cu privire la intențiile reale ale Rusiei în Siria, unde aceasta și-a arătat — potrivit lui — "incompetența" în ceea ce privește modul în care a supravegheat eliminarea arsenalului chimic de către regimul de la Damasc. "În mod evident, aceștia sunt aliații lui Bashar al-Assad!", a remarcat Rex Tillerson într-un interviu la canalul de televiziune ABC. "Nu cred că rușii doresc o deteriorare a relațiilor cu Statele Unite, dar va trebui să avem o mulțime de discuții și dialog pentru a înțelege mai bine ce relație vrea Rusia cu noi", a spus în continuare secretarul de stat american.

"Trebuia să se facă ceva", a subliniat la rândul său la NBC Nikki Haley, evocând "aroganța" regimului sirian, adăugând: "Trebuia să-i spunem lui Al-Assad: 'Destul'. Și să-i arătăm Rusiei că nu o vom mai lăsa să acopere regimul sirian".

Ambasadoarea a declarat totodată că Washingtonul rămâne concentrat pe lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic și modalitățile de a pune capăt influenței iraniene în regiune.

Guvernul sirian respinge acuzațiile americane și subliniază că a ratificat, în 2013, Convenția privind interzicerea armelor chimice.

Conform unui acord americano-rus, Siria trebuia să fi distrus arsenalul său chimic, dar regimul a fost suspectat, în mod repetat, de efectuarea unor atacuri chimice.

În teren, forțele aliate sub comandament american și rebelii sirieni au reușit sâmbătă să continue ofensiva împotriva grupării Statul Islamic, atacând o bază a jihadiștilor din apropierea frontierei cu Iordania, datorită mai multor lovituri aeriene ale coaliției.

Mai multe articole despre:
Rusia SUA Siria Donald Trump Bashar al-Assad