MENIU

TENSIUNI. Al doilea canadian reținut în China, în plin scandal Huawei

Ministerul de Externe din Canada încearcă să intre în contact cu omul de afaceri canadian Michael Spavor, care este investigat şi probabil reţinut în China în urma suspiciunii că a pus în pericol securitatea naţională a Chinei, relatează Reuters şi BBC, citate de Mediafax.

Michael Spavor este al doilea cetăţean canadian reţinut în China în ultima perioadă, în contextul tensiunilor diplomatice dintre cele două ţări.

Autorităţile din oraşul Dandong, situat în nord-estul Chinei, la graniţa cu Coreea de Nord, au început să îl investigheze pe Spavor în data de 10 decembrie, conform informaţiilor apărute în presa chineză.

Spavor, care era stabilit în oraşul Dandong, a contactat săptămâna aceasta oficialii canadieni pentru a-i informa de ancheta deschisă împotriva sa.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Canada, Guillaume Bérubé, a transmis că autorităţile canadiene încearcă să intre în contact cu Sparov, dar crede că acesta a fost reţinut.

Spavor este fondatorul unei companii numite Paektu Cultural Exchange, care se ocupă de organizarea de călătorii în scop de afaceri, cultural şi turistic în Coreea de Nord. Canadianul vizitează regulat Coreea de Nord şi este cunoscut în mod special pentru aranjarea vizitei fostului star NBA, Dennis Rodman, în Coreea de Nord, în anul 2013.

Un fost diplomat canadian, Michael Kovrig, a fost reţinut luni în China. Acesta este acuzat de punerea în pericol a securităţii naţionale a Chinei, la fel ca şi Spavor.

"Facem tot ce este posibil pentru a obţine informaţii suplimentare privind situaţia lui Michael, cât şi eliberarea sa promptă", a comunicat organizaţia International Crisis Group, în cadrul căreia lucra Kovrig.

Arestul celor doi vine în contextul crizei diplomatice între Ottawa şi Beijing după arestarea fiicei fondatorului Huawei. Meng Wanzhou, fiica fondatorului Huawei şi director financiar al companiei, a fost arestată săptămâna trecută pe aeroportul din Vancouver, la cererea autorităţilor americane. Ea este acuzată de fraude în legătură cu încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite împotriva Iranului.

Mai multe articole despre:
China Canada