Suspiciune de atac cu gaze la Alep: cel puțin patru morți
Cel puțin patru oameni au murit și mulți suferă de dificultăți respiratorii într-un cartier din Alep, unde miercuri au fost lansate bombe cu un gaz care părea a fi clor, au declarat agenției Reuters surse spitalicești și din apărarea civilă.
Managerul spitalului Al Quds din Alep, Hamza Khatib, a declarat că unitatea a înregistrat patru morți și 55 de pacienți intoxicați cu gaz, dintre care șapte primesc în continuare îngrijiri medicale. S-au preluat pentru analize mostre din hainele victimelor și fragmente de bombe.
Apărarea Civilă din Siria, un serviciu de prim ajutor autodeclarat neutru care acționează în teritoriile controlate de rebeli, a înregistrat trei morți și 22 de răniți după ce un butoi cu gaz a fost aruncat asupra cartierului Zubdiya din Alep. Gazul părea a fi clor, dar organizația nu a putut verifica în mod independent acest lucru, scrie Agerpres.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, o organizație pentru monitorizarea conflictului, a declarat că bombele cu gaz au fost aruncate din elicoptere în cartierele Seif al Dawla și Zubidiya și a raportat decesul prin sufocare al unei femei și al copilului ei.
Atât guvernul de la Damasc, cât și forțele rebele au negat pe tot parcursul conflictului din Siria că ar utiliza arme chimice. Anchetatori ai Națiunilor Unite au determinat că în Ghouta s-a utilizat în 2013 gazul neuroparalizant sarin, care a ucis 1429 de persoane, inclusiv cel puțin 426 de copii. Procesul de distrugere a arsenalului chimic, convenit de guvernul sirian cu ONU în 2015, s-a încheiat în ianuarie anul acesta. Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice a confirmat spre sfârșitul lui 2015 utilizarea iperitei pentru prima dată în conflictul din Siria, dar nu a pus-o pe seama niciuneia din părți.