SUA schimbă denumirea jihadistilor
Statele Unite au decis să schimbe numele grupării teroriste Statul Islamic cu denumirea arabă Daesh, potrivit unor surse oficiale, informează CBC News, citată de ziare.com.
Informatia vine după ce însuși secretarul de stat american, John Kerry, a folosit numele Daesh, joi, într-un discurs susținut la Bruxelles.
"În mai putin de trei luni, comunitatea internațională a făcut un efort comun și a format o coaliție care deja face pași importanți pentru degradarea și înfrângerea ISIL sau Daesh. Daesh încă pune la cale crime oribile", a declarat John Kerry.
Schimbarea vine după luni de confuzie legate de cum ar trebui denumit acest grup care controlează vaste teritorii, din Siria și Irak, și care comite atrocități de neimaginat în drumul său, precizează aceeași sursă.
În prezent, mai multe guverne, printre care cel din Marea Britanie, Canada sau Australia, numesc gruparea ISIL, în timp ce altele îi spun Statul Islamic sau SI.
Mai multe pe ziare.com.