SUA oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru un singur om. Despre cine este vorba
Statele Unite oferă o recompensă de până la zece milioane de dolari pentru informaţii care ar putea ajuta la capturarea lui Mohammad al-Jolani, liderul grupării Fateh al-Cham, fosta ramură siriană a organizaţiei al-Qaida, a anunţat miercuri Departamentul de Stat al SUA, informează AFP, transmite Agerpres.
Fateh al-Cham, cunoscută anterior sub numele de Frontul al-Nusra, este o grupare jihadistă siriană bine organizată şi experimentată în acţiuni de luptă. Ea susţine că anul trecut a rupt legăturile cu al-Qaida, dar Washingtonul nu crede acest lucru şi continuă să o numească Frontul al-Nusra.
Tot potrivit Washingtonului, aceasta este a doua cea mai importantă grupare jihadistă din Orientul Mijlociu după Statul Islamic (SI).
La sfârşitul lunii ianuarie, Fateh al-Cham şi alte patru grupări rebele siriene, inclusiv influenta Noureddine al-Zinki, şi-au anunţat fuziunea în cadrul unei grupări pe care au denumit-o Tahrir al-Cham, care în limba arabă înseamnă eliberarea Siriei.
Aviaţia militară americană a efectuat recent o serie de raiduri în Siria împotriva acestei grupări, reuşind să elimine mai mulţi lideri şi combatanţi ai acesteia.