MENIU

SUA, decizie neașteptată privind CUBA

<p>Statele Unite şi Cuba vor avea primele contacte oficiale pe 21 şi 22 ianuarie, la Havana</p>

Departamentul de Stat de la Washington urmează să recomande în câteva zile retragerea Cubei de pe lista țărilor acuzate că susțin terorismul, a anunțat marți postul american de televiziune CNN, citat de Reuters.

Președintele Barack Obama a ordonat ca prezența Cubei pe această listă să fie reexaminată, după lansarea, pe 17 decembrie, a procesului de normalizare între cele două țări. Liderul de la Casa Albă va pleca mâine în Jamaica și apoi în Panama, unde va participa la Summitul Americilor, ca și omologul său de la Havana, Raul Castro. Prezența Cubei pe lista țărilor care sprijină terorismul este unul din principalele puncte sensibile în negocierile deschise între cele două state pentru restabilirea relațiilor diplomatice. Ben Rhodes, consilierul adjunct pe probleme de securitate națională al președintelui Barack Obama, a declarat marți că se așteaptă ca o decizie să fie luată în scurt timp, menționând însă că nu are "niciun control asupra calendarului stabilit de Departamentul de Stat". Întrebată în legătură cu informațiile difuzate de CNN, o sursă apropiată administrației de la Washington a declarat: "Nu am primit nicio recomandare din partea Departamentului de Stat. Reexaminarea continuă. Nu putem face niciun comentariu legat de sensul recomandării lor".

 Mai multe pe Agerpres