MENIU

Statul Islamic trece la un nou nivel: atac cu arme chimice în Irak. Informația, confirmată de SUA

<p>Statul Islamic&nbsp;</p>

Gruparea Stat Islamic (SI) este suspectată de lansarea unui proiectil cu încărcătură chimică iritantă și vezicantă asupra bazei aeriene Qayarrah din Irak, unde staționează trupe americane și irakiene, transmite CNN citând mai mulți oficiali americani, potrivit Agerpres. Incidentul a avut loc marți. A fost vorba fie de o rachetă, fie de un proiectil de artilerie, au precizat sursele citate. Informația a fost confirmată oficial de Armata SUA. 

După ce a fost lovit interiorul bazei de la sud de Mosul, militarii americani au testat conținutul, iar primele indicii au arătat că ar fi vorba de o substanță de tip muștar (n. red. — înrudită cu iperita). Nu s-au înregistrat victime sau simptome specifice în rândul trupelor. Una din surse a declarat că substanța era "de puritate redusă" și slabă ca armă, iar alta că era "ineficientă".

Deși un al doilea test a ieșit negativ, substanța a fost trimisă la un laborator în vederea unei analize precise, iar trupele au urmat procedura de decontaminare chimică.

CNN a mai relatat despre lovituri cu agent muștar ale SI în Irak și Siria, iar oficialitățile citate afirmă că se așteptau la utilizarea armelor chimice de către jihadiști, pe măsură ce forțele americane și irakiene avansează spre orașul Mosul, în prezent ocupat de SI. Baza Qayarrah este utilizată de câteva sute de militari americani, în sprijinul trupelor irakiene.

Pe baza acestor indicii, Pentagonul a pus atacul pe seama SI, care a mai produs în trecut agent muștar. Unele lovituri aeriene ale SUA au lovit poziții unde se presupune că se produceau astfel de arme chimice, care potrivit oficialilor americani sunt relativ ușor de produs.

Militarii americani au echipament de protecție antichimică în dotarea standard, reamintește CNN.

Mai multe articole despre:
SUA arme chimice Statul islamic