Stare de urgență în Italia, din cauza coronavirusului
Guvernul italian a declarat, vineri, stare de urgență, pe o perioadă de șase luni.
Starea de urgenţă este adeseori decretată în Italia, în urma unor seisme, intemperii şi inundaţii - aşa cum s-a întâmplat recent la Veneţia -, întrucât aceasta prevede o procedură accelerată pentru a mobiliza fonduri şi ajutoare destinate Protecţiei Civile în vederea implementării unor structuri de primire şi găzduire a sinistraţilor.
Proclamarea stării de urgenţă nu este o surpriză, după anunţul făcut joi seară de prim-ministrul italian Giuseppe Conte referitor la primele două cazuri depistate cu coronavirus în Italia. De asemenea, Guvernul italian a anunţat suspendarea tuturor curselor aeriene "dinspre şi către" China.
Starea de urgenţă este prevăzută să dureze şase luni, potrivit mass-media italiene.
Cuplul contaminat ar fi sosit în Italia în oraşul Milano, apoi a petrecut un sejur la Roma, unde cei doi turişti asiatici se aflau atunci când au apărut primele simptome, miercuri. Camera lor de hotel a fost izolată şi ei sunt ţinuţi sub observare la spitalul Spallanzani din Roma, care este stabilimentul medical de referinţă din domeniul bolilor infecţioase în Italia, scrie agerpres.ro.