MENIU

SONDAJ Cetățenii europeni din ce în ce mai favorabili menținerii Marii Britanii în UE

Cetățenii europeni sunt din ce în ce mai favorabili, spre deosebire de britanici, menținerii Regatului Unit în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj realizat simultan în nouă țări europene, ale cărui rezultate au fost publicate luni, în Franța, de cotidianul francez Le Figaro, cu numai două săptămâni înaintea referendumului privind eventuala ieșire a Marii Britanii din UE, relatează AFP.

'Europenii se manifestă în mod clar în favoarea rămânerii britanicilor în cadrul 'clubului Celor 28'', constată cotidianul francez conservator, scrie Agerpres.

'Acest sentiment a crescut chiar în mod substanțial în Germania (+1%), Franța (+6%) și Polonia (+10%) în comparație cu un sondaj anterior, realizat de același institut, în aprilie', subliniază Le Figaro.

În Germania, 79% (78% în aprilie) dintre persoanele intervievate și-au exprimat dorința ca Regatul Unit să rămână în cadrul UE. Procentul celor care se pronunță ca Marea Britanie să nu părăsească UE este de 65% (59% în aprilie) în Franța și de 64% (54% în aprilie) în Polonia.

Luxemburghezii (66%), olandezii (63%), danezii (62%), finlandezii (62%) și cehii (62%) doresc de asemenea, în marea lor majoritate menținerea Regatului Unit în cadrul UE.

La nivelul societății britanice, 'tabăra în favoarea Brexit are un ușor avantaj'. Astfel, britanicii în proporție de 43% (34% în aprilie) preferă să vadă Marea Britanie în afara UE, în timp ce 41% (38% în aprilie) își doresc ca țara lor să fie în continuare membră a Uniunii Europene.

'Sondajul scoate în evidență un decalaj între dorință și pronostic', scrie cotidianul francez. Astfel, în ceea ce privește rezultatul final, 43% dintre britanici 'cred că alegătorii vor vota la referendumul pentru menținerea' țării în UE, ceea ce înseamnă o creștere de 3 puncte procentuale față de luna aprilie.

Doar 26% dintre britanici chemați să voteze prezic că țara lor se va rupe de UE.

'Europenilor, pentru că ei nu-și doresc, nu le vine să creadă că britanicii ar putea să părăsească UE, ceea ce poate provoca un fel de nedumerire', explică Edouard Lecerf, directorul politic și de opinie al Institutului TNS.

Acest sondaj a fost realizat de TNS, filială a grupului Kantar, simultan în Franța, în Germania, Polonia, Olanda, Danemarca, Finlanda, Republica Cehă, Luxemburg și Marea Britanie, în a doua jumătate a lunii mai, pe un eșantion de aproximativ 1.000 de persoane de peste 18 ani.

Mai multe articole despre:
UE Marea Britanie