Șobolani acuzați că au mâncat sute de kilograme de canabis. În trecut au fost acuzați și că au băut alcool
Verdict aparent hilar într-o instanță din India. Pentru a justifica lipsa a sute de kilograme de canabis confiscat și ținut sub cheie, oamenii legii au dat vina pe șobolani. În trecut, rozătoarele au fost învinuite și că au consumat alcool.
„Şobolanii sunt animale mici şi nu se tem de poliţie. Este dificil să fereşti drogurile de ei”, este concluzia la care a ajuns un tribunal indian, care a și citat alte 3 cazuri în care captura de marijuana a fost distrusă de rozătoare. Într-unul dintre ele, instanţa a cerut poliţiei să prezinte drogul confiscat ca probă, dar polițiștii au explicat că 195 kg de canabis au fost „distruse” de şobolani, potrivit BBC.
Într-un alt caz, care implica 386 kg de droguri, poliţia a depus un raport în care se spunea că „o parte” din canabis a fost „mâncată de şobolani”. Până la urmă, judecătorul a concluzionat că poliţia nu avea experienţa necesară pentru a se ocupa de această problemă, deoarece şobolanii erau „prea mici”.
În 2017, poliţia din statul Bihar, din estul ţării, a acuzat şobolanii că au consumat mii de litri de alcool confiscat, la un an după ce statul interzisese vânzarea şi consumul de alcool, reaminteşte BBC.