Lovitură de teatru în UK. Soarta Brexit-ului va fi decisă la urne: alegeri generale în decembrie
Regatul Unit este foarte aproape de declanșarea alegerilor generale, după ce liderul laburist Jeremy Corbyn a renunțat la obiecțiile în acest sens și chiar a anunțat că partidul său este pregătit să poarte ”cea mai radicală campanie dusă vreodată”, notează BBC News.
Jeremy Corbyn a anunțat marți că Partidul Laburist este de acord cu organizarea alegerilor anticipate, după ce UE a aceptat amânarea cu trei luni a datei Brexit-ului.
Laburiștii vor vota, alături de celelalte partide din Parlament, o lege introdusă de guvernul lui Boris Johnson, care prevede declanșarea scrutinului în prima parte a lunii decembrie.
Liderul laburiștilor a subliniat că singura sa condiție pentru blocarea anticipatelor - eliminarea riscului unui Brexit fără acord - este acum îndeplinită.
”Acum vom lansa cea mai ambițioasă și radicală campanie pentru o schimbare reală pe care țara noastră a văzut-o vreodată”, a spus Corbyn.
Mulți oficiali laburiști s-au pronunțat împotriva declanșării anticipatelor, unul dintre motive fiind acela că rivalii conservatori conduc în sondajele de opinie privind preferințele alegătorilor.
Data exactă a scrutinului rămâne deocamdată incertă. Proiectul de lege menționează ziua de 12 decembrie, dar Liberal Democrații și Partidul Național Scoțian nu sunt de acord cu ea, așa că un compromis ar putea fi atins în privința datei de 11 decembrie.
Boris Johnson a acceptat luni termenii Uniunii Europene privind o "amânare flexibilă" a Brexitului (sau "flextension"), potrivit cărora Londra are termen până la 31 ianuarie 2020 să părăsească blocul comunitar.
Statele UE au convenit săptămâna trecută asupra necesităţii unei a treia amânări a Brexitului pentru a evita o ieşire nereglementată şi s-au pus de acord să ia o decizie asupra subiectului prin procedură scrisă, fără a fi necesară convocarea unui summit.
Regatul Unit trebuia iniţial să părăsească UE pe 29 martie 2019, o dată-limită amânată deja în două rânduri, mai întâi până la 12 aprilie şi apoi până la 31 octombrie, ora 23:00 GMT.