MENIU

Siria: Statul Islamic a doborât un avion al regimului sirian în sudul țării

<p>Statul Islamic&nbsp;</p>

Gruparea extremistă Statul Islamic (SI) a doborât vineri un avion al regimului sirian într-o provincie din sudul țării, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), iar simpatizanți jihadiști au anunțat pe Twitter capturarea pilotului, relatează AFP.

La rândul său, televiziunea de stat siriană a anunțat ''prăbușirea unui avion militar în cursul unei misiuni de antrenament în apropiere de satul Khalkhala, din provincia Soueida, din cauza unei defecțiuni tehnice'', precizând că ''acțiunile de căutare continuă pentru găsirea pilotului''.

''SI a reușit să doboare un avion militar la est de aeroportul Khalkhala, din provincia meridională Soueida, și nu se știe nimic despre soarta celor care se aflau la bord'', a indicat OSDO, o organizație cu sediul în Marea Britanie care se bazează pe o rețea de surse pe teren.

Pe 11 aprilie, SI și-a extins pentru prima dată operațiunile până la sud de Damasc, atacând Khalkhala, singurul aeroport militar din provincia Soueida, care fusese până atunci ferit de conflictul care răvășește Siria de patru ani.

Aeroportul este situat aproape de autostrada care leagă de capitala Damasc orașul Soueida, controlat de către armată, potrivit OSDO.

Mai multe articole despre:
Siria avion Statul islamic