MENIU

Serviciul 112 are probleme și în Italia. Un turist francez nu a fost localizat nici după o săptămână

Italienii par să se fi inspirat după "modelul" serviciilor de urgență de la noi, la care suni și aștepți până "pe lumea cealaltă" un răspuns. Un francez, dispărut în zona orașului Napoli, nu a putut fi localizat de autorități nici după o săptămână, deși a sunat să ceară ajutorul!

Un tânăr francez care ar fi căzut de pe o stâncă în zona Policastro, la sud de Napoli, nu a putut fi localizat de autorități nici după o săptămână, deși a sunat să ceară ajutorul, potrivit Le Figaro.

Simon Gautier, de 27 de ani, este dispărut de pe 9 august. Mama sa a declarat că fiul său nu este genul de om care să se pună în pericol și convingerea ei este că a ieșit de pe drum și a căzut.

Potrivit autorităților italiene, Simon a cerut ajutor prin telefon. „Am căzut de pe stâncă, am picioarele rupte, ajutați-mă. Văd marea, dar nu știu unde sunt”, a spus el. Mesajul a fost primit de carabinierii din Lagonegro, însă aceștia nu l-au putut localiza, iar telefonul său pare să se fi descărcat.

Potrivit presei italiene, autoritățile s-au organizat cu întârziere pentru a-l căuta pe francezul dispărut. Un elicopter a fost chemat abia după 28 de ore de la apelul tânărului.

15 prieteni ai lui Simon au venit să ajute familia la căutări.