MENIU

Sediul bursei din Pakistan, ținta unui atac armat: cel puțin 6 morți 

Sediul bursei din Pakistan, ținta unui atac armat: cel puțin 6 morți

Sediul bursei din Karachi, centrul financiar al Pakistanului, a fost luat cu asalt, luni, de către militanți înarmați. Conform agenției Reuters, cel puțin patru militanți înarmați au deschis focul în fața clădirii, înainte să fie lichidați de către forțele de ordine. În total, șase persoane ar fi fost ucise în urma schimbului de focuri, printre care numărăm și atacatorii.

Un polițist, prezent la fața locului, a arătat că atacatorii au deschis focul la intrarea în sediul bursei și au reușit să pătrunde pe terenurile bursei, dar nu este clar pentru moment dacă și în interiorul instituției.

Forțe de ordine puternic înarmate au înconjurat instituția, potrivit AP, iar filmări postate pe social media arată numeroase ambulanțe care preiau răniți.

Militanții au atacat clădirea, care este plasată într-o zonă de maximă securitate unde sunt găzduite și bănci private, cu grenade și focuri de armă, conform șefului poliției din Karachi, citat de agenția Reuters. Ei aveau să fie uciși de forțele de ordine, scrie romania.europalibera.org.

Pentru moment, atacul nu a fost revendicat de nicio organizație.

Mai multe articole despre:
atac armat pakistan