Scandal uriaş în Sănătate, în Kosovo. Fost ministru şi alte 59 de persoane, inculpaţi
Ferid Agani și ceilalți inculpați, majoritatea cadre din conducerea Ministerului Sănătății, sunt acuzați de abuz în funcție prin semnarea unor acorduri cu două spitale private, prevăzând transferul de pacienți către acestea pentru implant de stenturi coronariene (mici tuburi formate dintr-o rețea metalică expandabilă) și alte intervenții chirugicale, a precizat parchetul într-un comunicat.
Suspecții primeau mită de 500 de euro pentru fiecare intervenție, iar spitalele subvenții, pentru că aceste operații sunt plătite de stat.
Transferurile de pacienți au fost efectuate în condițiile în care aceleași îngrijiri erau oferite gratuit de spitalele publice, a precizat parchetul adăugând că acordurile au fost în vigoare între 2011 și 2015.
Aceste escrocherii au cauzat pierderi în valoare de 4,5 milioane de euro la bugetul kosovar.
Suspecții au mai fost puși sub acuzare pentru încălcarea procedurilor de autopsie în aceste spitale, unde 222 de pacienți, un număr considerat foarte ridicat, au murit din cauza unor boli diverse în perioada celor patru ani de contract.
"Acuzații nu au acționat conform legii care prevede autopsia pacienților care au decedat la mai puțin de 72 de ore după internarea în aceste spitale", a subliniat parchetul.
Justiția din Kosovo a lansat recent o campanie împotriva corupției și a crimei organizate, o condiție cerută de Uniunea Europeană pentru intrarea în vigoare a unei propuneri de ridicare a vizelor pentru cetățenii kosovari care doresc să călătorească în spațiul Schengen.