Scandal uriaş în Anglia: UKIP şi-ar fi finanţat campania pro Brexit cu fonduri europene
Comisia electorală britanică a anunțat marți că a deschis o anchetă în legătură cu posibilitatea utilizării de fonduri europene de către Partidul Independenței Regatului Unit (UKIP, eurofob și antiimigraționist) pentru a-și finanța campania în favoarea Brexitului (ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană), relatează AFP.
Reglementările privind subvențiile europene pe care le pretind partidele și fundațiile europene interzic, printre altele, ''finanțarea directă sau indirectă a partidelor politice naționale'', a reamintit comisia.
Ea trebuia să stabilească dacă UKIP a acceptat donații din partea Alianței pentru Democrație Directă în Europa (ADDE), un partid european pe care formațiunea politică britanică îl domină, înainte de referendumul din 23 iunie la care s-a votat ieșirea regatului din UE.
Biroul Parlamentului European a indicat deja luni că ADDE va trebui să renunțe la fonduri europene în valoare de 421.000 de euro. Potrivit unui audit extern, partidul a solicitat fonduri europene pentru a finanța ''cheltuieli non-eligibile'', legate îndeosebi de activități politice ale formațiunii lui Nigel Farage în Regatul Unit.
Aceste cheltuieli ale ADDE se referă îndeosebi la nouă sondaje realizate în cadrul alegerilor generale britanice din mai 2015 și înainte de referendumul britanic privind UE. ''Majoritatea întrebărilor din sondaje erau legate de campania 'Leave' întreprinsă de UKIP'', se precizează în raport referitor la unele sondaje finanțate de către ADDE.