MENIU

Scandal între jihadişti: şeful Al Qaida îl acuză pe şeful Stat Islamic de "minciuni"

Liderul Al Qaida cere combatanților să ia ostatici occidentali și să-i schimbe cu jihadiști

Șeful rețelei Al Qaida, Ayman al-.Zawahiri, l-a acuzat joi pe conducătorul grupării jihadiste Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, că minte cu privire la lupta jihadistă dusă de rețeaua fondată de defunctul Osama ben Laden, potrivit France Presse.

Într-un mesaj audio, citat și tradus în limba engleză de Centrul american de supraveghere a site-urilor jihadiste SITE, egipteanul Ayman al-Zawahiri își reînnoiește apelurile la atacarea "cu prioritate" a SUA și a aliaților acestora.

Șeful Al Qaida critică mai întâi "campania de dezinformare a faptelor, de teamă și intimidare la care participă din nefericire Ibrahim al-Badri (Abu Bakr al-Baghdadi)", potrivit Agerpres.

"El a proferat minciuni despre noi, pretinzând că nu denunțăm tirania, că noi îl lăudăm pe (fostul președinte egiptean înlăturat) Mohamed Morsi și că eu i-aș fi îndemnat pe creștini să ne fie parteneri", protestează Ayman al-Zawahiri, potrivit transcrieriii mesajului său formulat în limba arabă.

Șeful Al Qaida, care i-a succedat lui Osama ben Laden după ce acesta a fost ucis de un comando american în Pakistan în mai 2011, contestă astfel afirmațiile pe care le-ar fi făcut Abu Bakr al-Baghdadi, șeful grupării ultraradicale sunnite Statul Islamic, care ar fi acuzat Al Qaida că nu luptă împotriva musulmanilor șiiți.

"În unul dintre apelurile mele, am dat ordin scris să fie atacate forțele militare, ale poliției și securității irakiene, care sunt în cea mai mare parte șiite, precum și milițieni șiiți", argumentează Ayman al-Zawahiri.

În fine, în mesajul său, liderul Al Qaida, a cărui rețea este autoarea atentatelor din 11 septembrie 2001 în SUA, atacă din nou America:"Chemăm pe mujahedini să facă din jihadul împotriva Americii și a aliaților săi prioritatea lor oriunde pot să acționeze".

Cele două organizații considerate "teroriste", Statul Islamic și Al Qaida, sunt grupări rivale cu tactici și strategii jihadiste diferite, în special în atacurile efectuate în Siria, Irak și Yemen.

Mult timp numărul doi în organizația sa, Ayman al-Zawahiri a fost propulsat la conducerea Al Qaida în 2011. Dar conducerea sa a fost marcată printr-un declin net al rețelei, în timp ce gruparea Statul Islamic a urmat o traiectorie inversă, cucerind vaste teritorii în Irak și în Siria și multiplicându-și atentatele în lume.

Una dintre ultimele apariții în public ale lui al-Zawahiri datează din iulie 2015. Unii experți estimează că el trăiește izolat în zona frontalieră dintre Pakistan și Afganistan. Amploarea influenței sale asupra Al Qaida este dificil de evaluat, potrivit AFP.

Mai multe articole despre:
0 Al Qaida şiiţi stat islamic