SARKOZY candidează pentru un NOU MANDAT
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy și-a anunțat, vineri, revenirea pe scena politică, indicând că vizează președinția formațiunii UMP (Uniunea pentru o Mișcare Populară) pentru a putea participa la alegerile prezidențiale din 2017, informează AFP și Reuters.
"Sunt candidat la președinție din partea familiei mele politice", afirmă fostul șef de stat, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
"Iubesc prea mult Franța, sunt mult prea pasionat de dezbaterea publică și de viitorul compatrioților mei", mai scrie Sarkozy.
Potrivit AGERPRES, anunțul pune capăt mai multor luni de speculații în media franceză în sensul că Sarkozy, conservator în vârstă de 59 de ani, intenționează să se întoarcă în viața politică, din care s-a retras după ce a fost învins în alegerile prezidențiale din 2012 de socialistul Francois Hollande.
Alegerile pentru conducerea UMP sunt prevăzute pentru sfârșitul lunii noiembrie acest an.
Potrivit unui sondaj al institutului Ifop publicat săptămâna trecută, circa 62% dintre francezi doresc ca președintele Francois Hollande să demisioneze înainte de 2017, însă aproximativ tot atâția — 61% — consideră că acesta trebuie să-și încheie mandatul.