MENIU

Rusia neagă că a ucis civili în oraşul Bucea şi spune că imaginile cu cadavre sunt fabricate de Kiev

Război Rusia-Ucraina / Sursa foto: Profi Media

Rusia a respins, duminică, acuzaţiile Ucrainei că a ucis civili în oraşul ucrainean Bucea şi susţine că imaginile cu cadavre sunt fabricate de Kiev, relatează Reuters şi AFP.

„În perioada cât această localitate s-a aflat sub controlul forţelor armate ruse, niciun localnic nu a fost supus unor acţiuni violente", a transmis Ministerul Apărării rus într-un comunicat de presă.

Ministerul Apărării de la Moscova a mai afirmat că filmările şi fotografiile cu cadavre pe străzile din Bucea "sunt o nouă provocare" şi "o nouă producţie a regimului de la Kiev pentru media occidentale".

Moscova a mai precizat că toate unităţile militare ruse au părăsit oraşul la 30 martie.

Cadavrele a 57 de persoane au fost descoperite într-o groapă comună la Bucea, a anunţat duminică şeful echipelor locale de intervenţie.

Sâmbătă, au apărut filmări şi înregistrări cu numeroase cadavre găsite pe străzile din Bucea, în apropiere de Kiev, după plecarea forţelor ruse.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia de comiterea unui "genocid" în Ucraina.

Mai multe articole despre:
razboi ucraina rusia bucea