MENIU

Rusia a ridicat o bază militară în Arctica. 150 de militari colonizează zona bogată în hidrocarburi

Rusia este pe cale să termine construirea unei mari baze militare în Arctica, unde 150 de soldați vor putea trăi în mod autonom timp de un an și jumătate, a anunțat marți Ministerul rus al Apărării, citat de AFP.

Construirea bazei, situată pe insula Terra Alexandra în arhipelagul Franz Joseph, pe paralela 80 nordică, 'este terminată în procent de 97 %', și-a exprimat satisfacția ministerul într-un comunicat, notează Agerpres.

Botezată 'Trefla arctică', această construcție amenajată în trei părți a unei suprafețe de 14.000 m.p. cuprinde în special vaste depozite de carburant, hrană și echipament și 'va permite să se asigure o locuire confortabilă și efectuarea serviciului pentru un grup de 150 de persoane timp de un an și jumătate', precizează documentul.

Soldații vor putea să se deplaseze între diferitele părți ale bazei prin culoare acoperite care să-i protejeze de frig, atunci când temperaturile ajung iarna la minus 47 grade Celsius în această regiune, potrivit aceleiași surse.

Rusia este pe cale să-și consolideze prezența militară în această regiune bogată în hidrocarburi, râvnită și de alte țări precum Canada și Norvegia.

Astfel, în septembrie 2013, președintele rus Vladimir Putin a ordonat redeschiderea unei baze militare datând din era sovietică în Arctica, abandonată în anii 1990.

De atunci, mai multe nave care transportau personal și echipamente au fost trimise spre această bază situată în arhipelagul Noii Siberii, în estul Arcticii.

În mai, Rusia a efectuat deja manevre militare de mare amploare în Arctica, iar în iulie și-a modificat doctrina navală, punând accentul pe importanța strategică a acestei zone, cu dezvoltarea Flotei Nordului.

La începutul lunii august, Moscova a revendicat în fața ONU, sprijinindu-se pe probe științifice, suveranitatea asupra a 1,2 milion m.p. în Arctica, cu vaste rezerve de hidrocarburi.

Demersul rusesc, care ar urma să fie examinat în primele lui ale anului 2016, ar putea accelera cursa revendicărilor în această regiune cvasinelocuită pe care și-o dispută de mai mulți ani Rusia, SUA, Canada, Norvegia și Danemarca.

Mai multe articole despre:
Rusia bază militară Arctica