MENIU

Român mort în Italia, într-un accident de muncă, din pricina condiţiilor meteo nefavorabile

Un muncitor român a murit într-un accident cauzat de vântul puternic, scrie Tgcom24, în timp ce se afla pe un stâlp şi repara o linie telefonică, în localitatea Borgo Visignolo (Baiso), situată în regiunea Emilia Romagna, o regiune din nordul Italiei.

Bărbatul de origine română a murit după ce o pală puternică de vânt a dus la căderea unui copac, care la rândul său a căzut pe linia telefonică care a rupt stâlpul pe care se afla muncitorul.

Românul s-a lovit la cap şi a murit imediat.