MENIU

Reuniune specială la Bruxelles pe scandalul ouălor contaminate cu fipronil

Ouă contaminate şi în România

Comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, a convocat o întâlnire cu miniștrii și organismele naționale pentru a discuta efectele negative ale contaminării ouălor cu substanța toxică denumită fipronil, care a dus la dispute între statele membre, informează Agerpres, care citează Reuters.

Tensiunile s-au accentuat între miniștrii Agriculturii din Belgia, Olanda și Germania după descoperirea ouălor contaminate cu insecticid.

Deși, inițial, Autoritatea pentru Siguranța Alimentelor din Belgia a fost criticată de peste hotare pentru că nu a acționat suficient de repede după ce a aflat de contaminarea cu fipronil, miercuri, ministrul belgian al Agriculturii a afirmat că olandezii au fost cei care au răspuns târziu solicitărilor.

"Dacă dăm vina unii pe alții nu vom rezolva nimic și vreau să opresc asta", a afirmat Vytenis Andriukaitis, într-o declarație acordată Reuters.

"Trebuie să lucrăm împreună pentru a învăța din această experiență și să mergem mai departe, în loc să ne irosim timpul arătând cu degetul", a afirmat Vytenis Andriukaitis.

Retailerii din câteva state europene au retras din supermarketuri milioane de ouă, ca măsură de precauție față de o posibilă contaminare cu pesticide a ouălor provenite din Belgia și din Olanda, care este al doilea mare exportator de păsări după SUA.

Luni, Uniunea Europeană a notificat Marea Britanie, Franța, Suedia și Elveția că unele ouă contaminate ar fi ajuns în aceste țări, în timp ce autoritățile din Belgia și Olanda investighează cum a ajuns insecticidul în fermele avicole. Belgia a informat pe 20 iulie organismele europene specializate despre contaminarea ouălor cu fipronil.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că această substanță este moderat toxică și ingerarea ei în cantități însemnate pe termen lung poate provoca vătămarea organelor interne.

Mai multe articole despre:
null