MENIU

Război Ucraina, ziua 62. Rusia lansează războiul energetic. Polonia și Bulgaria rămân fără gaze - LIVE TEXT

Tensiunile din Ucraina tind să escaladeze de la o oră la alta. Rusia reacționează tot mai dur pe toate fronturile și amenință tot mai deschis țările vecine. Pe lângă temerile legate de o provocare în Transnistria, cu scopul de a interveni pe modelul ucrainean și în Republica Moldova, Moscova a lansat și ofensiva energetică. De miercuri, Polonia și Bulgaria nu vor mai primi gaze naturale, motivul invocat fiind neplata facturilor în ruble.

UPDATE 23:00 - Gazprom va opri livrările de gaz către Bulgaria din 27 aprilie. Decizia a fost confirmată chiar de ministrul bulgar al Energiei. Anunțul a venit la câteva ore după ce și Polonia a anunțat că nu mai primește gaz. Ambele decizii sunt legate de refuzul celor 2 state "ostile" de a plăti facturi în ruble.

UPDATE 22:17 - După exploziile din regiunea separatistă moldovenească Transnistria, susținută de Moscova, Statele Unite rămân prudente pe fondul temerilor că războiul din Ucraina s-ar putea extinde.

„Dorim să cunoaștem cauza evenimentelor. Analizele sunt în curs de desfășurare, așa că nu suntem foarte siguri despre ce este vorba în acest moment”, a declarat marți secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, citat de Le Figaro.

UPDATE 19:15 - Cotidianul economic rus Kommersant a confirmat, pe surse, informația privind întreruperea livrărilor de gaze naturale către Polonia, anunțată inițial de presa de la Varșovia. Publicația citează surse din interiorul principalului distribuitor de gaze polonez, potrivit cărora întreruperea vine ca urmare a expirării ultimatumului privind plata livrărilor făcute de Gazprom în ruble rusești. Gigantul energetic rus a NEGAT informația, însă jurnaliști economici de la Varșovia au postat graficul care indică reducea la 0 a livrărilor.

UPDATE 16:15 - ONU anunță că este gata să organizeze evacuarea celor blocați în Mariupol, potrivit BBC. Anunțul a fost făcut, la Moscova, de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în timpul discuțiilor cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Înaltul reprezentant ONU urmează să aibă o întâlnire, marți, și cu președintele rus - Vladimisr Putin. 

UPDATE 16:10 - O a treia groapa comună a fost descoperită lângă Mariupol. Primarul Vadim Boicenko a anunțat, la televiziunea ucraineană, că aceasta este în satul Staryi Krym, potrivit unor noi imagini din satelit, alături de celelalte două descoperite în satele Mangush și Vynohradne. Boicenko a reamintit și că aproximativ 20.000 de locuitori ai Mariupol au murit de la începutul invaziei, potrivit CNN.

UPDATE 15:24 - Rusia anunță distrugerea a două sisteme de apărare aeriană ucraineană S-300 lângă Harkov. Armata rusă a raportat distrugerea a două sisteme ucrainene de apărare antiaeriană S-300 cu rază lungă de acțiune, precum și a sistemului operațional-tactic de rachete Tochka-U, în regiunea Harkov.

UPDATE 15:15 Încă un „erou” în Rusia

Putin i-a conferit lui Adam Delimkhanov titlul de Erou al Rusiei. Vorbim despre un măcelar personal al liderului cecen, Ramzan Kadyrov, (de asemenea, un „erou” și el). El este responsabil pentru asasinarea jurnaliştilor, a activiştilor din opoziţie şi a miilor de civili ucişi în Ucraina, relatează NEXTA.


În acest videoclip, „eroul Rusiei” amenință că le va tăia capetele tuturor celor care sunt împotriva regimului Putin.

UPDATE 15:10 Rusia declară trei angajați ai ambasadei Suediei la Moscova persona non grata.

UPDATE 15:05 Marea Britanie va trimite noi mașini de pompieri și ambulanțe în Ucraina. Anunțul a fost făcut chiar de premierul Johnson, pe pagina sa de Twitter.

UPDATE 15:00 Șeful ONU, Antonio Guterres, își exprimă îngrijorarea cu privire la posibilele crime de război din Ucraina și spune că este nevoie de o investigație independentă amănunțită, relatează ANADOLU AGENCY, pe Twitter. 

Potrivit aceleiași surse, șeful ONU sugerează crearea unui grup care să facă legătura între Rusia și Ucraina pe tema coridoarelor umanitare, cel mai probabil pentru evacuarea civililor și aprovizionare.

UPDATE 14:50 Marcel Ciolacu și Florin Cîțu merg la Kiev. Vizita este programată mâine, însă din motive de securitate ar putea fi amânată. Cei doi vor avea cel mai probabil o întâlnire cu Volodimir Zelenski si vor discuta cu omologii ucraineni. 

UPDATE 14:43 Experți în geopolitică de la Chișinău sunt ferm convinși că Rusia va începe, cât de curând, o invazie și a Republicii Moldova. Aceștia spun că ultimele incidente din Transnistria nu reprezintă decât un pretext pentru ruși ca să intre în Moldova. 

UPDATE 14:24 Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov s-a întâlnit, astăzi, la Moscova, cu secretarul general al ONU Antonio Guterres şi a afirmat că ”principiile multilaterale ale ONU au fost etalate de Occident”, iar Guterres a subliniat necesitatea unei încetări a focului ”cât mai curând posibil”, relatează BBC. Oficialul ONU urmează să aibă o întrevedere cu președintele rus Vladimir Putin. 

UPDATE 14:00 Vorbind cu Putin, președintele turc Erdogan îndeamnă la organizarea întâlnirii liderilor ucraineni și ruși, la Istambul.

UPDATE 13:57 Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a purtat, marți, o nouă discuție telefonică cu omologul său rus, Vladimir Putin, privind războiul din Ucraina, relatează interfax.ru, preluat de G4Media.ro. 

UPDATE 13:33 Kremlinul urmărește îndeaproape agravarea situației din Transnistria, a declarat, marți, secretarul de presă al președintelui Federației Ruse Dmitri Peskov. Autoritățile de peste Prut se tem de o operațiune sub steag fals a Rusiei. Președintele Maia Sandu a convocat de urgență Consiliul de Securitate a Țării după mai multe explozii în Transnistria.

UPDATE 13:00 Un nivel roșu de pericol terorist a fost declarat în Transnistria, relatează NEXTA.

UPDATE 12:30 Așa-numitul Consiliu de Securitate al Transnistriei și-a anulat parada planificată pentru data de 9 mai, transmite Transnistrian TV.

UPDATE 12:20 Așa-numitul Consiliu de Securitate al Transnistriei a raportat trei „atacuri teroriste”.

Au fost atacate clădirea Ministerului Securității Statului, o unitate militară din satul Parcani și două turnuri radio, relatează NEXTA.

UPDATE 12:14 - Liderul regiunii Doneţk afirmă că Moscova ar trebui să treacă la următoarea fază a campaniei militare. Liderul regiunii separatiste Doneţk, din estul Ucrainei, a afirmat marţi că Rusia ar trebui să lanseze următoarea etapă a campaniei sale militare după atingerea frontierelor regiunii.

UPDATE 11:02 - Ucrainenii spun că rușii au pierdut peste 22.000 de soldați de la declanșarea invaziei și până acum. Statul Major al Armatei Ucrainene arată că, de la declanșarea invaziei și până acum, rușii au pierdut peste 22.000 de soldați. Mulți sunt morți, unii sunt declarați dispăruți, dar există și cei luați prizonieri.

UPDATE 10:30 Un fum negru a fost observat deasupra fabricii de oțel  Azovstal, din Mariupol.

UPDATE 10:10 Un reporter al canalului "Moscow 24" caută persoane din Londra care să le spună rușlilor cât de tare suferă Europa fără gazul rusesc.

UPDATE 10:09 Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a apreciat, marţi, că, atunci când Rusia vorbeşte despre posibilitatea declanşării celui de-Al Treilea Război Mondial, de această dată fiind vorba despre un conflict nuclear, este pentru că simte că pierde lupta în Ucraina, transmite EFE.

UPDATE 09:50 Canalul TV TSV relatează despre o explozie în apropierea centrului de radio și televiziune „Mayak” din Transnistria. Nu s-au înregistrat victime.

Toate indicii de până acum susțin ipoteza potrivit căreia Rusia intensifică provocările în zona Transnistriei ocupate.

UPDATE 9:46 Trupele ruse au cucerit oraşul Kremina, din regiunea estică Lugansk. Anunțul a fost făcut de Ministerul britanic al Apărării, în raportul zilnic publicat pe contul de Twitter. Mai multe detalii pe marginea acestui subiect nu au fost furnizate, însă informaţiile anterioare sugerau că  forţele ruse controlau Kremina, un oraş cu aproximativ 18.000 de locuitori.

UPDATE 9:45 Ministerul de Interne rus a plasat-o pe Maria Alyokhina, membră a grupului punk rock Pussy Riot, pe lista persoanelor urmărite, transmite agenția de stat rusă RIA Novosti.

UPDATE 09:38 - Zaporoje, din nou sub asaltul rușilor. Două rachete au trecut pe deasupra centralei nucleare din oraș, cea mai mare din Europa. „Două rachete de croazieră inamice au zburat foarte jos în această dimineață, pe deasupra centralei nucleare Zaporoje. „Astăzi, la 6:41 și 6:46, două rachete de croazieră inamice au zburat la joasă altitudine deasupra amplasamentului Centralei Nucleare Zaporoje”, se arată într-un comunicat al Energoatom.

UPDATE 09:24 - Rușii ar putea arunca în aer un barajul din orașul Karlovski, din Donbas. Rușii ar putea planifica explozii provocatoare la barajul lacului de acumulare Karlovsky din regiunea Donețk, conform unui raport de la Centrul pentru Contracararea Dezinformarii din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.

UPDATE 9:10 Președintele Dumei de Stat Vyacheslav Volodin cere recunoașterea Ucrainei ca stat terorist.

UPDATE 9:05 În Herson, 58 de copii de la un orfelinat s-au ascuns în subsolul bisericii locale de mai bine de o lună. Dintre aceștia, 10 copii au vârsta cuprinsă între 4 luni și 1 an, relatează Tpyxa News.
Restul au sub 4 ani, aici aflându-se inclusiv copiii cu dizabilități care au nevoie de îngrijire și tratament special.

UPDATE 9:00 Procuratura Generală: Războiul din Rusia a ucis 217 copii - din 24 februarie până în prezent- și a rănit 391 răniți.

Cifrele sunt de așteptat să fie mai mari, deoarece nu includ victimele din zonele în care au loc ostilități și nici cele din zonele ocupate.

Numai pe 25 aprilie, doi copii de 9 și 13 ani au fost uciși în urma bombardării orașului Lyman, din regiunea Donețk.

UPDATE 8:40 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis luni că Rusia nu va câştiga războiul declanşat împotriva Ucrainei, transmite DPA.

UPDATE 8:25 Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a asigurat luni că Rusia va continua negocierile de pace cu Ucraina şi a avertizat asupra pericolului real al unui război mondial.

UPDATE 8:00 Ucraina distruge 10 ținte aeriene rusești.

Yuriy Ignat, un purtător de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene, a declarat că Rusia a pierdut trei avioane, trei rachete de croazieră și patru UAV (drone).

UPDATE 7:45 Rachetele antinavă X-35 au lovit proprietăți rezidențiale de-a lungul coastei orașului sudic Ochakiv.

UPDATE 7:24 Secretarul general al ONU merge, astăzi, la Moscova. Antonio Guterres se întâlneste cu preşedintele rus Vladimir Putin. 

UPDATE 7:20 Rusia lansează rachete asupra Ochakiv (sudul Ucrainei) și bombardează Mykolaiv cu lansatoare de rachete multiple grele.

Administrația militară regională susține că trupele ruse au folosit lansatoarele de rachete Smerch pentru a lovi infrastructura civilă din Mykolayiv, un civil fiind rănit.

UPDATE 7:00 Atac aerian rusesc în regiunea Zaporizhzhia, oraș de pe râul Nipru, în sud-estul Ucrainei.

Potrivit administrației militare din regiunea Zaporizhzhia, la ora locală 6:50 a.m., au fost raportate câteva lovituri cu rachete în regiune, relatează The Kyiv Independent.

Ocupanţii văd mobilizarea forţată a bărbaţilor în teritoriile ocupate ale regiunii ca pe o modalitate de a-şi completa numărul de soldaţi. Sunt mobilizaţi inclusiv minori.

Rusia a asigurat luni că vrea să continue negocierile de pace cu Ucraina, avertizând asupra pericolului "real" ca acest conflict să degenereze în al Treilea Război Mondial, a doua zi după vizita miniştrilor americani la Kiev.

În timp ce armata rusă afirmă că a lovit luni în jur de 100 de ţinte în Ucraina, inclusiv instalaţii feroviare în centrul ţării, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov l-a acuzat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că "s-a prefăcut" că discută cu Moscova. 

"Este un actor bun (...), dacă ne uităm atent şi citim atent ce spune, veţi vedea mii de contradicţii", a afirmat şeful diplomaţiei ruse, citat de agenţiile ruse de presă. Dar "noi continuăm să purtăm negocieri cu echipa" uraineană "şi aceste contacte vor continua", a declarat el.

Rusia a blocat complet ieşirea din Melitopol pentru a desfăşura "campanie de recrutare". Invadatorii ruşi continuă să "mobilizeze" forţat bărbaţi în teritoriile ocupate din Zaporoje, a raportat Zaporoje OVA. 

"Ocupanţii văd mobilizarea forţată a bărbaţilor în teritoriile ocupate ale regiunii, ca pe o modalitate de a-şi completa numărul de soldaţi. De exemplu, ruşii blochează complet ieşirea din Melitopol pentru a desfăşura aşa-numita "campanie de recrutare", au declarat reprezentanţii Zaporoje OVA într-un comunicat. În plus, locuitorii Melitopolului au început să primească mesaje de la invadatori prin care aceştia cer informaţii despre evacuarea civililor planificată de autorităţile ucrainene. 

"Ocupanţii răspândesc informaţii false că Forţele Armate Ucrainiene se presupune că pregătesc bombardamente în masă şi uciderea civililor în timpul evacuării. Desigur, aceasta este o minciună absolută, dar ruşii nu ştiu să lupte cinstit, aşa că folosesc falsuri şi acuzaţii", au declarat cei din Zaporoje OVA.