MENIU

Război Ucraina. ZIUA 270. Peste 700 de cadavre în zonele părăsite de ruși: majoritatea - CIVILI. Ucraina respinge acuzaţiile Moscovei asupra „execuţiei” unor prizonieri ruşi

Război Ucraina. ZIUA 270

Război Ucraina. ZIUA 270. Sistemul energetic a fost restabilit în aproape toată Ucraina. Luptele s-au intensificat pe frontul de sud-est. După retragerea rușilor, au fost găsite cel puțin 700 de cadavre și au fost identificate zeci de locuri de tortură. Însărcinatul ucrainean pentru drepturile omului a respins duminică acuzaţiile Moscovei asupra unui caz de "execuţie" a prizonierilor de război ruşi, argumentând că în incidentul filmat, soldaţii ucraineni s-au apărat împotriva ruşilor care pretindeau că se predau, relatează France Presse.

UPDATE 20:46 -  Kievul respinge acuzaţiile Moscovei asupra „execuţiei” unor prizonieri ruşi. 

Însărcinatul ucrainean pentru drepturile omului a respins duminică acuzaţiile Moscovei asupra unui caz de "execuţie" a prizonierilor de război ruşi, argumentând că în incidentul filmat, soldaţii ucraineni s-au apărat împotriva ruşilor care pretindeau că se predau, relatează France Presse.

Mediatorul Dmitro Lubîneţ a declarat că "extrasele video" prezentate de Moscova ca dovadă că Kievul a executat prizonieri de război ruşi arată de fapt că soldaţii ruşi "folosind predarea prefăcută", "au comis o crimă de război deschizând focul asupra forţelor armate ucrainene".

Soldaţii ruşi ucişi în acest incident "nu pot fi, prin urmare, consideraţi prizonieri de război", a adăugat el pe Telegram.

UPDATE 20:22 - Emmanuel Macron acuză Rusia de influenţă „jefuitoare” în Africa.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a acuzat Rusia că alimentează propaganda anti-franceză în Africa pentru a servi ambiţiilor „jefuitoare” în naţiunile africane cu probleme, unde Franţa a suferit eşecuri militare şi o mai mare pierdere de influenţă în ultimii ani, relatează duminică agenția Reuters, citată de Agerpres.

Vorbind pe marginea unui summit al naţiunilor francofone în Tunisia, Macron a fost rugat să răspundă criticilor că Franţa exploatează legăturile istorice economice şi politice în fostele sale colonii pentru a servi propriilor interese.

„Această percepţie este alimentată de alţii, este un proiect politic”, a declarat Macron pentru TV5 Monde într-un interviu. „Nu sunt prost, mulţi influenceri, uneori vorbind despre programele voastre, sunt plătiţi de ruşi. Îi cunoaştem”, a spus el.

„O serie de puteri, care doresc să-şi răspândească influenţa în Africa, fac asta pentru a răni Franţa, pentru a-i răni limba, a semăna îndoieli, dar mai ales să urmărească anumite interese”, a adăugat el.

UPDATE 14:00 - Centrala Nucleară Zaporijjia din Ucraina, controlată de ruși, a fost bombardată din nou, dar nu a fost detectată nicio scurgere de radiații, potrivit TASS. Au fost trase 15 obuze asupra instalațiilor. Nu au fost detectate emisii radioactive, a anunțat consilierul Rosenergoatom, Renat Karchaa, citat de TASS.

UPDATE 12:00 - Statul Major al Ucrainei a raportat pe 20 noiembrie că Rusia a pierdut şi 2.886 de tancuri, 5.817 vehicule blindate de luptă, 4.371 de vehicule pentru alimentare, 1.868 de piese de artilerie, 393 de sisteme de lansare multiplă de rachete, 209 de sisteme de apărare aeriană, 278 de avioane, 26 de elicoptere, 480 de rachete de croazieră şi 16 bărci.

Sistemul energetic a fost restabilit în aproape toată Ucraina, după ce peste 10 milioane de oameni au rămas în întuneric și frig în această săptămână, a declarat un oficial de utilități. Președnitele Volodimir Zelenski a anunțat că problemele de electricitate persistă în multe zone, inclusiv în capitala Kiev, în Odesa și Harkov.

Ucraina a anunțat că începe evacuările voluntare din regiunile Herson şi Mykolaiv.

Peste 700 de cadavre au fost descoperite în zonele din regiunea Harkov, regiunea Doneţk şi regiunea Herson, iar 90% dintre victime sunt civili, a declarat procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin. Acesta a afirmat că în regiunile menţionate au fost găsite peste 20 de locuri, unde cetăţenii ucraineni au fost ţinuţi ilegal captivi şi torturaţi.

Pe de altă parte, chiar dacă nu dă înapoi și dorește continuarea războiului, cheltuielile Rusiei cresc exponențial. Serviciile secrete britanice au dezvăluit că Rusia se împrumută la niveluri record pentru a susține războiul din Ucraina Cheltuielile declarate ale Rusiei pentru „apărare națională” pentru 2023 erau estimate la aproximativ 5 trilioane de ruble (84 de miliarde de dolari), o creștere cu 40% față de bugetul anterior din 2023 anunțat în 2021. 

Mai multe articole despre:
razboi ucraina razboi rusia sistem energetic