MENIU

Război Israel. Statele Unite ale Americii pregătesc 2.000 de soldați pentru Orientul Mijlociu

În pragul unui conflict cu vecinii arabi, Israelul primește ajutorul de care avea nevoie: Pentagonul este pregătit să trimită oricând 2.000 de soldați americani în Orientul Mijlociu.

Pentagonul a trimis ordine de „pregătire pentru desfăşurare” către aproximativ 2.000 de soldaţi americani, pentru a fi gata să răspundă în războiul dintre Israel şi Hamas, au spus doi oficiali americani, conform publicațiilor citate, potrivit News.ro.

Trupele respective sunt staţionate în prezent atât în interiorul Orientului Mijlociu, cât şi în afara acestei zone, inclusiv în Europa, au spus oficialii.

Nu este clar în ce circumstanţe ar putea SUA să desfăşoare trupele sau unde, dar decizia Pentagonului semnalează că Washingtonul se pregăteşte să sprijine trupele israeliene în cazul în care Israelul ar lansa o incursiune terestră în Gaza.

În orice caz, este vorba despre personal care provine din toate serviciile armate americane şi care este implicat în misiuni precum consilierea şi sprijinul medical, au spus oficialii.

Aceşti militari nu sunt destinaţi să servească într-un rol de luptă, au mai precizat oficialii. Trupele ar urma să acopere o varietate de roluri de sprijin, cum ar fi sprijin medical suplimentar sau sprijin pentru muniţii explozive, asigurarea unei securităţi suplimentare la punctele de trecere, a declarat unul dintre oficiali.

Aceşti soldaţi nu ar fi trimişi în Israel, dar ar putea fi trimişi în ţări din regiune.

Niciun militar din trupele de infanterie nu a fost pus pe lista celor care au primit ordinul de pregătire pentru desfăşurare, potrivit WSJ.