MENIU

Război în Ucraina, ziua 288. Ploaie de peste 1.000 de rachete rusești peste Ucraina - Primarul Kievului, scenariu de „apocalipsă" - LIVE TEXT

Război Ucraina-Rusia Foto: Profi Media

Baza rusească din Sevastopol ar fi fost lovită joi dimineață, potrivit unor informații și imagini neconfirmate difuzate pe rețelele de socializare. Forţele ruse au tras peste 1.000 de rachete care au vizat reţeaua electrică a Ucrainei, care încă funcţionează.

UPDATE 23:50 - Guvernul Ucrainei lucrează cu agenția de supraveghere nucleară a ONU - AIEA pentru protecția centralei de la Zaporojie. Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a anuțat că se urmărește crearea unei zone de siguranță în jurul centralei nucleare, deținută de Rusia. Energoatom a anunțat că Rusia folosea locul ca depozit de arme de facto. Trupele ruse au adus mai multe lansatoare de rachete și le-au poziționat lângă unitatea electrică nr. 6 a centralei. Planul rușilor era să le folosească pentru a lansa atacuri împotriva pozițiilor și podurilor ucrainene de pe malul de vest al râului Nipro, relatează The Guardian.

UPDATE 22:50 - Vladimir Putin anunță că bombardamentele asupra infrastructurii energetice din Ucraina vor continua. Liderul de la Kremlin a explicat că acestea sunt răspunsul pentru distrugerea podului Crimeei de acum o lună, care a fost refăcut la începutul acestei săptămâni. Liderul rus face și niște acuzații incredibile la adresa Ucrainei. Putin spune că Ucraina se face vinovată de „genocid” în război.

UPDATE 21:40 - Rusia lansează noi scenarii halucinante. Noul proiect propagandistic ieșit din laboratoarele de la Kremlin vorbește despre o lovitură de stat pregătită de americani în Ucraina pentru schimbarea administrației Zelenski. Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, a afirmat joi că Statele Unite s-ar pregăti să efectueze o „nouă lovitură de stat” sau o „lovitură de palat” la Kiev, relatează TASS.

UPDATE 21:00 - Acordul privind schimbul de deţinuţi cu Rusia "nu va modifica angajamentele SUA faţă de poporul ucrainean. Nu au fost făcute alte concesii pentru a obţine eliberarea lui Brittney Griner", a comunicat Preşedinţia de la Washington, potrivit Sky News.

UPDATE 20:30 - Secretarul de stat american Antony Blinken a anunțat că fostul pușcaș marin Paul Whelan, acuzat de ruși de spionaj, nu a putut fi inclus în acest schimb de prizonieri - Griner-Bout, pentru ca s-a dorit un schimb de 1-1. Whelan, născut în Canada, cu cetățenie americană, britanică și irlandeză, se află în detenție în Rusia din decembrie 2018, condamnat la 16 ani de închisoare.

„Mi-aș fi dorit din toată inima să l-am fi putut aduce pe Paul acasă astăzi în același avion cu Brittney”, a declarat Blinken într-o conferință de presă, potrivit CBS.

UPDATE 20:00 - Schimb de prizonieri Rusia-SUA. Baschetbalista americană Brittney Griner a fost eliberată joi de Rusia într-un schimb de prizonieri cu Statele Unite de 1 la 1. Celebrul traficant de arme Viktor Bout, supranumit „Negustorul Morții”, a fost eliberat la schimb cu Griner. Sportiva a fost arestată în februarie la Moscova și condamnată la 9 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Au fost publicate și primele imagini cu baschetbalista americană și Viktor Bout, eliberați, în momentu lschimbului de prizonieri pe un aeroport din Emiratele Arabe Unite. 

Informația eliberării lui Griner a fost confirmată în urmă cu câteva ore de președintele american Joe Biden: „Acum câteva minute am vorbit cu Brittney Griner. Este în siguranță. Este într-un avion. Este în drum spre casă”, într-un mesaj pe Twitter.

Viktor Bout, de 55 de ani, era considerat de SUA unul dintre cei mai importanți traficanți de arme din lume. El era închis într-o închisoare din Illinois, condamnat la 25 de ani pentru că a conspirat pentru a ucide cetățeni americani și a vândut arme Forțelor Armate Revoluționare din Columbia.

UPDATE 19:55 - Papa Francisc a început să plângă, joi, când a evocat suferinţa ucrainenilor în timpul unei rugăciuni tradiţionale către Fecioara Maria, în centrul Romei.

UPDATE 19:00 - Consiliul UE a decis nerecunoașterea pașapoartelor rusești eliberate în teritoriile ocupate ale Ucrainei, precum și în Abhazia și Osetia de Sud.

UPDATE 18:30 - Rusia se pregătește de mobilizarea băieților de 17 ani din teritoriile ocupate din Ucraina. Anunțul a fost făcut de reprezentantul Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării Andrei Yusov, potrivit Nexta.

UPDATE 17:00 - Germania confirmă că va fi sprijinită de SUA în legătură cu transferul tancurilor Leopard 2 în Ucraina. Până acum, SUA nu au furnizat Ucrainei tancuri de luptă cu tehnologie occidentală. Bundestagul a confirmat joi că SUA vor sprijini decizia Germaniei de a transfera tancurile Leopard 2 în Ucraina.

UPDATE 15:25 - Armata ucraineană a ucis 340 de soldați ruși în ultimele 24 de ore. În total, peste 93.000 de militari ruși au fost uciși de la 24 februarie, se arată într-o postare pe Facebook a Statului Major al forțelor armate. De asemenea, rușii au mai pierdut două tancuri de luptă, două vehicule blindate de luptă și două sisteme de artilerie.

UPDATE 15:15 - Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reţinut un cuplu căsătorit suspectat de spionaj în favoarea Rusiei în oraşul Odesa de la Marea Neagră, unul dintre cele mai mari porturi ucrainene.

​UPDATE 15:05 - Forțele ruse intenționează să mobilizeze localnicii din regiunea Zaporojie pentru a înlocui soldații pe care i-au pierdut în război. Statul Major al forțelor armate din Ucraina susține că autoritățile ruse au emis somații de mobilizare bărbaților din Melitopol care au vârsta de recrutare. „Ocupanții ruși intenționează să mobilizeze rezidenții locali pentru a acoperi pierderile de până acum”, potrivit sursei citate de The Guardian.

UPDATE 10:20 - Marina rusă a doborât o dronă ucraineană deasupra Mării Negre, a declarat joi guvernatorul instalat de Rusia la Sevastopol, cel mai mare oraș din peninsula anexată Crimeea.

„În această dimineață, o navă a Flotei Mării Negre a doborât o dronă deasupra mării", a afirmat guvernatorul din Sevastopol, Mihail Razvozhaev, pe Telegram.

UPDATE 10:00 - Un pilot ucrainean care a doborât două rachete și cinci drone înainte de a se catapulta din avionul său a fost decorat cu Ordinul „Steaua de Aur", titlul de Erou al Ucrainei.

Maiorul Vadim Voroșilov a efectuat operațiunea deasupra regiunii Vinniția pe 12 octombrie, înainte de a se catapulta din avionul său după ce acesta a fost avariat. 

Președintele Vladimir Putin a confirmat că armata sa ar putea lupta în Ucraina pentru o lungă perioadă de timp, dar a declarat că, deocamdată, nu va exista o a doua mobilizare în Rusia.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a avertizat cu privire la un scenariu de „apocalipsă" pentru oraș în această iarnă, dacă vor continua atacurile aeriene rusești asupra infrastructurii. Rusia a efectuat peste 1.000 de lovituri asupra rețelei electrice din Ucraina, potrivit Interfax Ucraina. 

În schimb, riscul ca Putin să folosească arme nucleare ca parte a războiului său din Ucraina a scăzut ca răspuns la presiunea internațională, a declarat cancelarul german Olaf Scholz.

Discuțiile dintre Rusia și SUA privind un important schimb de prizonieri înregistrează doar progrese sporadice, a declarat un diplomat rus de rang înalt. 

Cele două țări au examinat modalitățile de realizare a unui schimb care să permită eliberarea americanilor Brittney Griner și Paul Whelan. Moscova a făcut cunoscut faptul că ar dori ca traficantul de arme condamnat Viktor Bout să fie inclus în orice acord.

„Chestiunile legate de schimburi sunt examinate într-un canal separat desemnat de președinți, iar uneori acest lucru merge bine, alteori mai puțin bine. Acesta este un subiect extrem de delicat - vorbim despre soarta unor persoane", a declarat Ryabkov pentru Izvestia.