MENIU

Putin şi Barroso au convenit asupra unor consultări tripartite pe tema situaţiei din Ucraina

<p>Vladimir Putin</p>

Vladimir Putin şi José Manuel Barroso au purtat o conversaţie la telefon vineri, în cursul căreia cei doi lideri au convenit asupra unor consultări tripartite pe tema Ucrainei, după ce preşedintele rus a subliniat necesitatea încetării operaţiunii armate şi achitării datoriei la gaze, relatează AFP.

"Vladimir Putin a subliniat, în primul rând, necesitatea încetării fără întârziere a operaţiunii armate desfăşurate de (autorităţile de la) Kiev în sud-estul ţării", a anunţat Kremlinul într-un comunicat.

Pe de altă parte, preşedintele rus a evocat cu preşedintele Comisiei Europene "problema rambursării de către Kiev a datoriei sale la gazele ruseşti", potrivit aceleiaşi surse.

În cele din urmă, cei doi lideri au convenit asupra unor "consultări între Rusia, Uniunea Europeană şi Ucraina la nivel de experţi şi miniştri în contextul pregătirii semnării Acordului de asociere UE-Ucraina", a anunţat Kremlinul.

Mai multe articole despre:
Ucraina Jose Manuel Barroso Vladimir Putin