MENIU

Putin: Rusia acordă ajutor militar "doar armatei legitime a lui Assad"

Rusia acordă, în Siria, ajutor militar exclusiv armatei legitime a președintelui Bashar al-Assad, a declarat liderul rus Vladimir Putin, într-un interviu acordat jurnalistului american Charlie Rose, pentru posturile de televiziune CBS și PBS, în ajunul celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, informează agenția de presă TASS.

"În ceea ce privește prezența noastră în Siria, aceasta se exprimă la ora actuală în livrări de arme pentru guvernul sirian, instruirea de personal, acordarea de ajutor umanitar poporului sirian", a spus Putin, subliniind că în Siria "există doar o armată legitimă: armata președintelui Siriei, Assad", scrie Agerpres.

Vladimir Putin a subliniat că Rusia respectă Carta ONU, adică principiile de bază ale dreptului internațional, conform căruia un ajutor sau altul, inclusiv militar, poate și trebuie să fie acordat exclusiv guvernelor legitime, cu acordul sau la solicitarea lor, sau în urma deciziei Consiliului de Securitate al ONU. "În acest caz, avem de-a face cu o solicitare din partea guvernului sirian pentru acordarea de ajutor tehnico-militar, ceea ce Rusia face în cadrul unor contracte internaționale absolut legale", a declarat liderul rus.