Putin glumeşte pe tema Acordului climatic: Să-i mulţumim lui Trump, căci în Rusia e foarte frig
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a glumit pe tema retragerii Statelor Unite din Acordul Paris, subliniind, râzând, că ruşii ar trebui, de fapt, să mulţumească Administraţiei Donald Trump pentru perspectiva încălzirii climei, întrucât la Moscova tocmai ninsese.
În contextul în care Acordul Paris prevede măsuri pentru menţinerea valorii medii a creşterii temperaturilor pe plan mondial sub 2°C, liderul de la Kremlin a glumit că decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de a se retrage din Tratatul climatic ar putea fi bună pentru Rusia.
"Noi, aici, nu prea simţim creşterea temperaturilor", a spus Vladimir Putin, în glumă, la Forumul economic de la Sankt-Petersburg.
"Cred că ar trebui să îi mulţumim preşedintelui Trump... Pentru că la Moscova a nins astăzi, iar la Sankt-Petersburg a plouat, este extrem de frig. Îl putem învinovăţi pe Trump şi imperialismul american pentru orice. Este vina lor. Dar nu o vom face", a spus Vladimir Putin, citat de site-ul agenţiei Tass.
Fiind de faţă, prezentatoarea NBC Megyn Kelly l-a întrebat pe Vladimir Putin despre poziţia sa serioasă faţă de retragerea SUA din Acordul climatic, amintindu-i că alţi lideri europeni au criticat decizia.
Putin a răspuns, stârnind râsete în audienţă: "Eu nu sunt lider european, sau cel puţin aşa se crede..."
Trecând la un ton serios, liderul de la Kremlin a subliniat că "Rusia are propria poziţie". Preşedintele rus a refuzat să condamne decizia Statelor Unite de retragere din Tratatul climatic, pledând pentru "colaborare" cu Washingtonul în scopul ajungerii la un acord, relatează mediafax.ro.
"Nu l-aş judeca pe Obama, oh, vreau să spun pe Trump, pentru decizia luată. Este necesară colaborare cu preşedintele SUA; fără colaborare, nu vom ajunge la niciun acord", a explicat Vladimir Putin.