Vladimir Putin, anunţ de ultima oră privind eventualul său amestec în alegerile din SUA
Președintele Vladimir Putin a respins miercuri acuzațiile că Rusia s-ar amesteca în alegerile din Statele Unite, transmite Reuters.
Site-ul WikiLeaks a publicat miercuri o nouă tranșă de documente ale campaniei candidatei democrate la președinția SUA, Hillary Clinton.
John Podesta, șeful campaniei democrate, i-a acuzat marți pe rivalii din tabăra candidatului republican Donald Trump de complicitate cu Rusia, scrie Agerpres.
Săptămâna trecută, guvernul Statelor Unite a acuzat oficial Rusia de lansarea unei campanii de piraterie informatică cu scopul de a interveni în procesul electoral american. Putin a declarat miercuri, la un forum de afaceri desfășurat la Moscova:
"Au pornit isteria asta, spunând că (pirateria informatică — n. red.) este în interesul Rusiei, dar nu are nimic de-a face cu interesele Rusiei". El a afirmat că va colabora cu viitorul președinte american, oricare ar fi acesta, "desigur, dacă și noul lider al SUA dorește să colaboreze cu țara noastră".