Vladimir Putin a intrat triumfal în Belgrad
Preşedintele rus Vladimir Putin a beneficiat joi de o primire demnă de un "superstar", în vizita sa oficială în Serbia, principalul aliat al Rusiei din Balcani.
Bătăi de clopot, salve de tun, defilare de bun-venit la care au luat parte zeci de mii de sârbi sub un soare strălucitor, avioane Mig-29 ca escortă pentru avionul prezidenţial rus, străzi pavoazate în culorile Rusiei: autorităţile sârbe nu au făcut rabat la mijloacele puse în joc pentru primirea "scumpului preşedinte Putin", "drag prieten", cum se putea citi pe panourile gigantice amplasate între aeroport şi centrul Belgradului, conform Agerpres.
"Sunt încântat să vizitez Serbia prietenă, soră, să discut despre ce s-a făcut deja şi să conturăm perspectivele cooperării noastre ulterioare", a comentat Putin, aflat la a patra vizită în fosta republică iugoslavă.
Preşedintele rus şi omologul său sârb Aleksandar Vucic au depus jerbe la Memorialul Eliberatorilor şi la monumentul Soldatului Armatei Roşii din Belgrad, după care au purtat discuţii în spatele uşilor închise la palatul prezidenţial sârb. Putin urma să-l decoreze pe preşedintele sârb cu medalia ordinului Sfântul Alexandru Nevski, o înaltă distincţie de stat rusă.