MENIU

Primele imagini cu retragerea rușilor din Herson: ce au lăsat în urmă și care este starea de spirit printre soldați - VIDEO

Echipament de luptă abandonat/ Captură video Twitter

Pe rețelele de socializare au început să apară deja primele imagini cu retragerea trupelor rusești din regiunea ucraineană Herson, decizie anunțată încă de miercuri seara de Ministerul de Externe de la Moscova.

Astfel, într-una dintre înregistrări, doi soldați ruși relatează că s-au trezit devreme pentru a fi evacuați, unul dintre ei povestind că aceasta este prima oară când vede orașul Herson și râul Nipru, ceea ce sugerează că a ajuns pe frontul din sudul Ucrainei cu forțele ce au atacat din regiunea Zaporojie aflată la est, relatează HotNews.ro.

"Acum mi-e clar de ce se întâmplă asta. Apărarea orașului cu aceste linii de aprovizionare ar fi nebunie completă", spune unul dintre soldai.

"Este greu, amar, mai ales că (Hersonul - n.r.) este acum un subiect al Federației Ruse", afirmă celălalt soldat rus, făcând, practic, referire la proclamația de anexare făcută de Vladimir Putin pe 21 septembrie.

"Am văzut aici multe banere cu <<Rusia este aici pentru totdeauna>>. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare. Sperăm ca să recâștigăm asta cumva", a mai spus soldatul.

"Nimic nu este pierdut dacă există o dorință pentru victorie, o dorință pentru rezistență", îl completează celălalt militar rus.

 


O altă înregistrare a fost filmată de corespondentul rus de război Alexandr Kots, care a fost evacuat cu un feribot ce transporta mașini către cealaltă parte a Niprului.

Kots a filmat podul strategic Antonovsky de peste Nipru pentru a arăta pagubele suferite de acesta în urma atacurilor repetate ale ucrainenilor cu sisteme HIMARS.

„Distrugerile aduse podului Antonovsky din cauza cărora comunicarea între malul drept și stâng al Niprului a fost întreruptă”, arată acesta pentru a ilustra „rezultatele precise” ale loviturilor cu sistemele HIMARS.

O altă înregistrare video arată echipamente și vehicule militare lăsate în urmă de militarii Moscovei, o parte a vehiculelor de luptă părând să fi fost avariate în timpul unor tentative de traversare nereușită a râului Nipru, mai arată sursa citată.