Primarul dintr-un oraș Ucrainean a fugit în Rusia, cu tot cu întreaga familie. Era pro rus
Nu toți ucrainenii sunt bravi luptători, viteji în confruntarea cu imensa forță rusă de cotropire. Mai există și pro ruși care aleg liniște, în detrimentul războiului.
Așa este și cazul primarului din Balakleya, Ivan Stolbovoy, care a plecat în Rusia cu familia după ce a acceptat să coopereze cu ocupanții, spune Oleg Sinegubov, președintele Administrației Militare Regionale Harkov.
Potrivit acestuia, a fost deschisă urmărire penală, iar acțiunile de anchetă sunt în derulare.
„După informațiile noastre, primarul din Balakliya și familia sa au părăsit acest oraș și s-au dus pe teritoriul Rusiei. Din păcate, avem astfel de fapte și sunt convins că acești oameni vor fi pedepsiți corect și aspru pentru faptele lor, pentru trădarea Ucrainei şi a fiecărui locuitor al aşezării pe care o administra”, - a spus Sinegubov.
El a menționat că primarul din Balakleya a plecat în Rusia după ce a acceptat să coopereze cu inamicul.
De asemenea, Sineguboc a spus că, în primele zile ale invaziei, a primit mesaje cu o propunere de a coopera cu ocupanții.
"Ni s-au trimis SMS-uri de pe telefoane necunoscute, a fost chiar la începutul războiului. Desigur, noi, administrația, am răspuns unde ar trebui să meargă! Nu am mai primit alte propuneri", a spus Sinegubov.
Primarul din Balakleya „a acceptat ajutor” de la armata rusă la sfârșitul lunii martie. Apelul lui către localnici a fost înregistrat video .