MENIU

Primarul din Reşiţa a demisionat luni. Cine l-a înlocuit

Primarul din Reşiţa, Mihai Stepanescu (PSD) a demisionat, luni, din funcţie, consilierii locali luând act de demisia sa.

”A fost convocată o şedinţa extraordinară a Consiliului Local Reşiţa în care s-a luat act de demisia primarului Mihai Stepanescu. Atribuţiunile sale au fost preluate de viceprimarul Ioan Crina”, a declarat Roxana Topală.

Mihai Stepanescu se află în stare de arest preventiv, el fiind cercetat pentru fapte de corupţie, scrie Opinia Timişoarei.

Surse judiciare au declarat că Mihai Stepanescu este suspectat că a pretins şi primit bani, cu titlul de mită, de la societatea comercială Elis Pavaje Albă, ”în legătură cu atribuirea şi derularea unui contract de lucrări publice încheiat de Primăria Reşiţa cu firma respectivă, reprezentată de Stelian Tăune, în valoare de aproximativ 600.000 de lei”.

”Stepanescu a pretins şi a primit de la societatea comercială aproximativ 10% din valoare plăţilor făcute de Primăria Reşiţa către această firma”, au precizat sursele citate.

Potrivit unui comunicat din dată de 19 noiembrie a.c. al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Timişoara fac cercetări într-o cauza penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor fapte de corupţie, comise în perioada 2014 – 2015.

Astfel, joi, au avut loc percheziţii la cinci adrese din Timişoara şi Reşiţa, din care una la sediul unei instituţii publice, iar restul la locuinţele unor persoane.

Primarul Mihai Stepanescu a fost ridicat, în aceeaşi zi de procurori, în urmă percheziţiilor la sediul instituţiei, şi a fost dus la DNA Timişoara, pentru audieri.

Edilul a declarat jurnaliştilor, la ieşirea din sediul Primăriei, că a prezentat documentele solicitate.

„Am fost informat că trebuie să prezentăm documente şi atât. Am aflat doar că se face o percheziţie„, a spus Stepanescu.

Întrebat dacă a luat personal mită sau prin intermediar, primarul a spus: „N-am perceput niciodată bani. Nu. Nu, sub nicio formă. Se fac verificări din câte am observat, mai departe…. Eu n-am cerut, n-am perceput, sub nicio formă. Eu am primit doar un mandat de percheziţie şi atât„.

Avocatul lui Mihai Stepanescu, timişoreanul Viorel Pască, a declarat presei, la rândul sau, că percheziţia a avut legătură cu un contract de atribuire de lucrări publice.

„A fost făcută o percheziţie de către DNA Timişoara la sediul Primăriei Reşiţa în legătură cu un contract de atribuire de lucrări publice. Mai mult de atât nu ştiu să va spun că nu am văzut contractul„, a declarat avocatul.

În urmă audierilor, Stepanescu a fost reţinut pentru 24 de ore, apoi a fost arestat preventiv.

Primarul din Reşiţa, Mihai Stepanescu (PSD), se află la al doilea mandat.

Mai multe articole despre:
Reşiţa Mihai Stepanescu primar Reşiţa