MENIU

Premierul Davutoglu anunță patru noi arestări! Atentatorul a intrat în Turcia "ca simplu migrant"

Forțele de securitate turce au arestat patru noi suspecți în legătură cu atentatul sinucigaș produs marți în centrul turistic al Istanbulului, atac în care au murit 10 turiști germani, a anunțat miercuri prim-ministrul turc, Ahmet Davutoglu, citat de Reuters și AFP.

"Am procedat astăzi la patru noi arestări", a indicat șeful guvernului, într-o declarație de presă la Istanbul, la finalul unei reuniuni de securitate, scrie Agerpres.

Un prim suspect fusese arestat marți seară.

Potrivit lui Davutoglu, șase dintre răniți sunt în continuare spitalizați.

Referindu-se la atentatorul sinucigaș, premierul a indicat că acesta a intrat pe teritoriul Turciei "ca simplu migrant". "Acest individ nu se afla sub control și, în consecință, nu era urmărit. El a intrat în Turcia ca simplu migrant", a afirmat Ahmet Davutoglu.

Conform publicației Hurriyet, atentatorul, identificat drept Nabil Fadli, solicitase azil în data de 5 ianuarie într-un centru pentru imigranți din Istanbul, unde venise însoțit de patru persoane.

Teroristul kamikaze era născut în 1988 în Arabia Saudită, de unde emigrase cu familia în 1996 în Siria. Conform agenției Dogan, el a fost identificat după un deget găsit la locul atentatului.