Premierul britanic, descoperire neaşteptată: Paradoxal, în Marea Britanie nu sunt mulţi români
Premierul britanic, David Cameron, a declarat că Marea Britanie se confruntă, paradoxal, cu un număr foarte mare de imigranţi italieni, spanioli şi francezi, nu români şi bulgari, avertizând că ar putea pleda pentru ieşirea ţării din UE dacă aceste probleme nu se vor rezolva, scrie Mediafax.
"Marea Britanie este de o mie de ori mai importantă decât Uniunea Europeană. (...) Să fim cinstiţi - Uniunea Europeană nu funcţionează în mod corespunzător pentru noi în acest moment", a declarat Cameron, pledând pentru renegocierea relaţiei Marii Britanii cu UE.
În centrul renegocierii ar fi problema migraţiei în cadrul Uniunii Europene, iar Cameron va pleda pentru obţinerea unor derogări de la principiul "libertăţii de circulaţie".
"Economia noastră a crescut mai mult decât cele ale altor ţări europene. În mod paradoxal, nu avem atât de mulţi imigranţi din România şi Bulgaria, ci un număr foarte mare de italieni, spanioli şi francezi", a afirmat Cameron, potrivit site-ului italian Blitzquotidiano.it.
Cameron a avertizat că va fi pregătit să le recomande britanicilor să voteze pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană dacă nu reuşeşte să reconfigureze relaţia ţării cu Blocul comunitar.
David Cameron a promis organizarea, în 2017, a unui referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, dacă va câştiga alegerile parlamentare britanice în 2015 şi dacă nu va reuşi reconfigurarea relaţiei cu Blocul comunitar.