MENIU

Premieră la Casa Albă. Cine este cel mai nou angajat al lui Barack Obama

Casa Albă a angajat, în premieră, o persoană transgen. Raffi Freedman-Gurspan este directoarea pentru sensibilizare şi recrutare în cadrul personalului preşedinţiei americane.

Casa Albă a angajat, în premieră, o persoană care recunoaşte în mod public că este transgen. Raffi Freedman-Gurspan ocupă fotoliul de director pentru sensibilizare şi recrutare în cadrul personalului preşedinţiei americane, relateată BBC News.

Angajamentul ei faţă de drepturile persoanelor transgen reflectă „valorile acestei administraţii”, a explicat un oficial de la Washington.

Potrivit sursei citate, preşedintele Barack Obama şi-a arătat astfel, încă o dată, sprijinul acordat caomunităţii gay-ilor, lesbienelor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT).

„Raffi Freedman-Gurspan dă dovadă de tipul de leadership pe care-l promovează această administraţie”, a declarat Valerie Jarrett, consilieră a şefului statului american.

De asemenea, reprezentanţii comunităţii LGBT au salutat decizia lui Obama.

„Guvernul nostru funcţionează cel mai bine atunci când reflectă realitatea a ceea ce suntem noi ca americani”, a spus Aisha Moodie-Mills, directoarea Gay & Lesbian Victory Fund and Institute.

Raffi Freedman-Gurspan a mai lucrat anterior pentru Centrul Naţional pentru Egalitate Transgen (NTCE), unde a fost consilieră pentru politici.