Președintele Ucrainei, în prima vizită oficială la Casa Albă
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a sosit, ieri-seară, la Washington, în prima sa vizită oficială în Statele Unite ale Americii, iar astăzi urmează să fie primit de Barack Obama, la Casa Albă și să rostească un discurs în fața Congresului SUA. Potrivit presei internaționale, vizita nu este menită să ducă la formularea unor noi angajamente, după cum relatează AFP și Ukrinform.
Înainte de toate, Poroșenko intenționează să pledeze, cu fermitate, pentru ca țara sa să obțină un ”statut special”, de aliat non-membru al NATO, informează Agerpres.
”Eu chiar contez pe sprijinul dumneavoastră”, a afirmat Poroșenko, marți, la Ottawa, într-un discurs, în parlamentul Canadei, în ajunul primei sale vizite, în SUA, de la alegerea în funcția de președinte, la începutul lunii iunie.
La două zile după ratificarea, de către Parlamentul ucrainean și Parlamentul European, a Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, viitorul Ucrainei rămâne încărcat de incertitudine pe fondul unui conflict, ce durează de mai bine de cinci luni, și care s-a soldat cu aproximativ 2.900 de morți și peste o jumătate de milion de persoane strămutate. Acordul de încetare a focului, încheiat la 5 septembrie, între Kiev și rebelii proruși, este în continuare fragil.
”Mă bucur să văd că partenerii noștri europeni și americani înțeleg că noi luptăm nu doar pentru integritatea teritorială și independența Ucrainei, dar și pentru securitatea globală”, a subliniat, vineri, la Kiev, președintele ucrainean, pledând pentru o ”nouă strategie de securitate”.
Barack Obama a repetat, în ultimele săptămâni, faptul că SUA vor continua să ofere Ucrainei asistență militară neletală și de instruire a armatei ucrainene, subliniind totodată că Washingtonul nu ia în considerare utilizarea forței, în această țară.
Mai multe pe Agerpres.