Președintele Siriei anunță o conflagrație mondială: "În aer se simte miros de război"
Președintele sirian Bashar al-Assad a declarat că războiul din țara sa face parte dintr-un conflict mai amplu "în fază de gestație" și a apreciat că "în aer se simte miros de război", într-un interviu acordat ziarului popular rusesc Komsomolskaia Pravda, citat vineri de EFE și RIA Novosti, citate de Agerpres.
Referitor la posibilitatea unei confruntări între Rusia și SUA în Siria, Bashar al-Assad a indicat că cele două puteri urmăresc obiective distincte. Astfel, susține el, "Moscova vrea să lupte împotriva terorismului nu doar pentru Siria sau pentru Rusia, ci pentru întreaga regiune, pentru Europa și întreaga lume", în schimb pentru Washington "terorismul este asul pe care îl scoate din mânecă atunci când este nevoie".
"Se simte în aer mirosul (celui de-al treilea) război (mondial) ..., cu toate că pentru moment nu are loc o confruntare directă. Deși acest conflict are elemente teroriste, politice și militare", a răspuns Al-Assad, întrebat dacă lumea se îndreaptă spre un al Treilea Război Mondial.
În opinia sa, Siria este una dintre etapele acestui proces complex, una dintre cele mai importante etape, iar escaladarea actuală a conflictului are ca "obiectiv principal de a păstra hegemonia americană asupra lumii." "Siria este o țară independentă, iar Occidentul nu va accepta niciodată independența vreunei țări, fie că este vorba de mica Sirie sau de marea Rusie", a denunțat el.
În interviu, el a subliniat faptul că "cel mai important lucru este să se știe cine sprijină teroriștii la fiecare oră și în fiecare zi".
"Rusia, Iranul și (mișcarea șiită libaneză) Hezbollah sunt partenerii noștri permanenți și se află aici în mod legal. Aceștia luptă împotriva teroriștilor, dar există alte țări care se amestecă pentru a sprijini teroriștii. Problema nu este numărul de actori (implicați în conflictul sirian), principala problema este terorismul", a conchis președintele Al—Assad.