MENIU

Polițiștii au descins la casa premierului israelian. Netanyahu, interogat într-un dosar de corupție

<p>Benjamin Netanyahu</p>

Benjamin Netanyahu era interogat luni dimineață de polițiști într-una dintre ancheteie de corupție de care este vizat.

Poliţiştii israelieni s-au deplasat luni dimineaţă la reşedinţa de la Ierusalim a premierului Benjamin Netanyahu pentru a-l interoga într-una din anchetele de corupţie care îl vizează pe şeful guvernului, transmit AFP şi dpa, citând presa israeliană, potrivit Agerpres.

Netanyahu este interogat în cazul Bezeq, după numele celui mai important grup israelian de telecomunicaţii. Premierul urmează să fie confruntat pentru prima dată cu informaţiile furnizate poliţiei de un martor cheie, Nir Hefetz, unul din oamenii săi de încredere.

Soţia lui Netanyahu, Sara, unul din fiii săi, Yair, precum şi principalul acţionar al Bezeq, Shaul Elovitch, şi soţia acestuia, Iris, urmează de asemenea să fie interogaţi, conform presei.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a confirmat doar că au loc 'diferite activităţi de investigaţie' în cadrul acestei anchete, fără a menţiona numele lui Netanyahu.

Poliţia vrea să afle dacă Benjamin Netanyahu şi soţia sa Sara au încercat să-şi asigure o acoperire favorabilă din partea site-ului de informaţii Walla în schimbul unor privilegii din partea guvernului, care ar fi putut aduce sute de milioane de dolari în conturile Bezeq, conform presei. Walla este proprietatea lui Shaul Elovitch.

Hefetz, care a fost purtător de cuvânt oficial al lui Netanyahu în 2009-2010 şi consilier de presă al familiei sale din 2004 până în 2017, a semnat cu anchetatorii o înţelegere care îi conferă statutul de 'martor al statului', în schimbul clemenţei justiţiei în cazul Bezeq.

Presa israeliană a relatat luna trecută că şi Shlomo Filber, un confident al lui Netanyahu şi ex-director general în Ministerul Comunicaţiilor, va fi 'martor al statului' în acest caz.

Aceasta este a noua oară când prim-ministrul israelian este interogat în diferite anchete care îl vizează direct sau indirect.

Poliţia a recomandat la 13 februarie inculparea sa în două dintre anchete.

Această serie de lovituri dure pun sub semnul întrebării viitorul lui Netanyahu, aflat la putere de aproape un deceniu şi, aparent, fără un rival.

Netanyahu se declară nevinovat în toate aceste cazuri, denunţând o 'vânătoare de vrăjitoare' şi declarându-şi intenţia fermă de a rămâne în funcţie.

Mai multe articole despre:
corupţie Israel Benjamin Netanyahu