MENIU

Ploile fac prăpăd în Europa: Morți și răniți în Germania, drumuri blocate în Franța și Belgia

<p>Furtuni violente şi inundaţii pe Coasta de Azur. Cel puţin 13 persoane au murit</p>

Cel puțin patru persoane au murit și alte zece au fost rănite în Germania din cauza ploilor abundente din ultimele zile, iar în Franța și Belgia mai multe drumuri au fost blocate.

Autoturisme și camioane luate de ape. Case distruse și șuvoaie mai înalte de un metru pe străzi. Asta a fost surprins în mai multe imagini în urma inundațiilor din regiunea Baden-Wurttemberg, din Germania. Inundațiile de la începutul săptămânii au provocatcel puțin patru decese, printre care și un membru al echipelor de salvare.

În Franța, în zona de sud a Parisului s-au înregistrat căderi de apă de 100 de litri pe metru pătrat. Două unități de învățământ au fost evacuate. Autostrada A 10 Paris - Bordeaux a fost închisă, în apropiere de Orleans. Autoritățile din Franța au raportat peste 4.500 de intervenții ale pompierilor doar în seara de luni spre marți.

În Belgia, mai multe drumuri au fost închise. Autoritățile belgiene au anunțat că în 24 de ore s-au înregistrat căderi de apă cât într-o lună și jumătate.