Petraeus: SUA nu trebuie să se transforme într-o "forţă aeriană pentru miliţii şiite" din Irak
Generalul David Petraeus, un fost comandant al forţelor americane în Irak, a apreciat că Statele Unite - care şi-au retras trupele din această ţară în 2011, după opt ani de ocupaţie - nu trebuie să devină "o forţă aeriană pentru miliţii şiite", relatează AFP.
Generalul a făcut această declaraţie după ce Guvernul irakian condus de Nuri al-Maliki, dominat de şiiţi, a cerut în mod oficial Statelor Unite să lanseze atacuri aeriene împotriva insurgenţilor sunniţi care au cucerit, începând de la 9 iunie, mai multe regiuni din nordul Irakului şi avansează către Bagdad.
"Dacă este necesar să susţinem Irakul, această susţinere trebuie să fie acordată unui Guvern, unui Guvern al întregului popor, care reprezintă toate componentele Irakului", a subliniat el miercuri, într-o conferinţă la Londra.
"Statele Unite nu pot să fie o forţă aeriană pentru miliţii şiite sau pentru un şiit care se luptă cu arabi sunniţi", a continuat Petraues.
"Dacă Statele Unite vor să ajute Irakul, este necesar să fie un ajutor acordat unui Guvern împotriva extremismului, ci nu mai degrabă (un ajutor acordat) unei părţi în ceea ce ar putea deveni un război confesional", a continuat generalul.
Generalul Martin Dempsey, ofiţerul american cu cel mai mare grad în armata americană, a criticat miercuri "confesionalismul" liderilor irakieni, care a favorizat, în opinia sa, câştigarea de teren de către jihadişti în Irak.
"Nu prea mai era de făcut mare lucru pentru a se uita în ce măsură Guvernul Irakului şi-a neglijat cetăţenii. Tocmai acest lucru se află la originea problemei actuale", le-a spus el unor membri ai Congresului, unde a fost întrebat dacă Statele Unite ar fi putut să împiedice avansarea militanţilor sunniţi.
Dempsey a subliniat că oficiali americani i-au avertizat în mai multe rânduri pe lideri irakieni asupra riscurilor pe care şi le asumă prin politica de excludere a anumitor comunităţi religioase. Însă sfatul le-a fost complet ignorat, a deplâns şeful Statului Major interarme.
Preşedintele Barack Obama, care s-a întâlnit miercuri cu lideri din Congresul american, continuă consultările pe tema situaţiei din Irak, luând în calcul toate opţiunile, mai puţin trimiterea de trupe terestre.
"Nicio opţiune nu a fost îndepărtată", a declarat secretarul de Stat american John Kerry într-un interviu pentru postul NBC, respingând ipoteza, avansată de către unele publicaţii, potrivit căreia Casa Albă ar fi renunţat, cel puţin pe termen scurt, la atacuri aeriene.