Parlamentarii din Catalonia au votat pentru independență. Vor ca regiunea să devină un stat
Parlamentul regional din Catalonia a votat luni în favoarea unei rezoluții care prevede separarea de Spania, transmite BBC.
Este o cerere crescândă nu doar pentru a deveni Catalonia independentă, ci pentru a deveni un stat, cu tot ce implică asta”, a declarat Raul Romeva, șeful coaliției „Împreună pentru DA”, înaintea ședinței parlamentare.
Declarația de secesiune este concepută ca un prim pas al partidelor pro-independență către desprinderea regiunii de Spania într-un interval de 18 luni. Documentul a primit susținerea majorității din legislativul regional.
Partidele în favoarea independenței față de Spania au obținut cele mai multe locuri la alegerile desfășurate în septembrie în această regiune autonomă din nord-estul țării.
Constituția Spaniei nu permite desprinderea niciunei regiuni, iar premierul de centru-dreapta Mariano Rajoy, al cărui partid va avea de înfruntat alegerile generale din decembrie, a spus că va încerca imediat să blocheze rezoluția în instanță.