"Suntem îngrijoraţi". Vizita Papei Francisc în SUA pune pe jar poliţia şi serviciile secrete
Papa Francisc urmează să efectueze o vizită în SUA la 25 septembrie, iar autorităţile sunt îngrijorate cu privire la securitatea sa.
Papei Francisc îi place să facă băi de mulţime şi să fie aproape de credincioşii care vin să-l asculte, fapt care determină autorităţile să sporească măsurile de securitate.
"Este un om căruia îi place să fie înconjurat de foarte mulţi oameni, ceea ce atrage după sine un risc foarte ridicat. Dar, cum data vizitei se apropie, cred că suntem pregătiţi să-l protejăm", a declarat congresmanul Michael McCaul, citat de nypost.com.
McCaul a adus în discuţie şi posibilitatea ca un "lup singuratic", adept al ISIS, să îl atace pe papă. "Lupii singuratici" sunt consideraţi cei care comit atacuri teroriste pe cont propriu, fără să primească vreun ordin în acest sens din partea vreunei grupări, dar care sunt adepţi ai formaţiunilor jihadiste.
Directorul serviciilor secrete, Joseph Clancy, a efectuat o vizită la Roma pentru a studia securitatea de la Vatican.