MENIU

Opozantul rus Aleksei Navalnîi rămâne după gratii 30 de zile după o decizie a unui tribunal rus

Aleksei Navalnii

Joi, Tribunalul regiunii Moscova a declarat legală arestarea opozantului rus Aleksei Navalnîi. Acesta va sta în arest timp de 30 de zile. Dizidentul a fost reținut după ce a aterizat în Rusia, venind din Germania pe 17 ianuarie 2021.

„Hotărârea Tribunalului orășenesc Himki din regiunea Moscovei este lăsată neschimbată, cererea de apel nu este admisă”, a anunțat judecătorul Musa Musaev, citat de agenția de presă RADOR.

Aleksei Navalnîi, aflat în arest preventiv, a declarat în instanţă, prin videoconferinţă, că este vorba de o "încălcare flagrantă a legii". "Este o încălcare flagrantă a legii care are rolul de a mă intimida pe mine şi alţi oameni", a afirmat Navalnîi, citat de Mediafax.

Agenția rusă Interfax precizează că serviciul rus al Penitenciarelor a cerut instanţei judiciare să transforme condamnarea cu suspendare a lui Aleksei Navalnîi în detenţie cu executare, din cauza încălcării termenilor sentinţei.

Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost arestat pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020.

Navalnîi fusese condamnat anterior la o sentință de trei ani şi jumătate de închisoare pentru furt, un caz din 2014 pe care opozantul îl consideră motivat politică. Un termen al controlului judiciar a expirat pe 30 decembrie 2020, iar Navalnîi ar fi trebuit să se prezinte la o secţie judiciară. În plus, Comitetul rus pentru Investigaţii a anunţat recent că Aleksei Navalnîi este vizat de o anchetă privind "fraude de amploare".

Mai multe articole despre:
navalnii