MENIU

Olandezii votează pe tema acordului UE-Ucraina, dar și asupra legitimității Bruxelles-ului

Alegătorii olandezi urmează să decidă miercuri dacă resping acordul de asociere între Uniunea Europeană și Ucraina, în cursul unui referendum consultativ devenit vot simbolic asupra legitimității Bruxelles-ului, comentează AFP, citată de Agerpres.

Birourile de vot — instalate în școli, gări și magazine — vor fi deschise în toată țara între orele 07:30 (05:30 GMT) și 21:00 (19:00 GMT).

Sondajele prevăd o victorie lejeră pentru 'Nu' în ajunul votului asupra acestui acord care urmărește să întărească dialogul politic, precum și schimburile economice și comerciale între UE și Ucraina.

'Ideile sunt foarte divizate și în același timp există un grup mare care nu și-a format opinia', afirmă institutul de sondaje Ipsos. Dacă 37 % dintre persoanele intervievate se declară pentru 'Nu', 33 % intenționau să voteze 'Da', restul fiind nedeciși.

Votul este urmărit cu neliniște în Ucraina, unde refuzul fostului președinte prorus Viktor Ianukovici în 2013 de a semna acest acord a provocat revolta proeuropeană din Piața Independenței (Maidan) și căderea guvernului său.

Pentru Kiev, care și-a trimis miniștri să desfășoare campanie în Olanda, acest acord reprezintă o 'nouă eră', în timp ce Moscova îl consideră o imixtiune a europenilor în sfera sa de influență.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko s-a declarat încrezător în alegerea olandezilor în favoarea unui acord, dar a avertizat împotriva luării țării sale ca ostatic 'printr-o discuție internă în Olanda asupra viitorului Uniunii Europene'.

'Pentru noi, Ucraina nu face nicio diferență', admiseseră săptămâna trecută asociațiile euroscepticilor care au strâns 300.000 de semnături pentru a invita la organizarea acestui vot, pe baza unei noi legi care autorizează olandezii să se exprime asupra deciziilor legislative.

'Un referendum asupra unei ieșiri din Europa nu este încă posibil și de aceea noi profităm de toate oportunitățile pentru a plasa relația UE-Olanda sub tensiune', declarase președintele comitetului care a strâns semnăturile, Arjan van Dixhoorn, cotidianului NRC.Next.

Acest acord nu este decât un exemplu în plus al unui Bruxelles birocratic și tehnocrat care a pierdut contactul cu cetățenii săi, asigură grupul.

Olanda este ultima țară din UE care nu a ratificat acordul, deși acesta fusese aprobat de Parlament.

Votul, care nu va fi validat decât printr-o participare de peste 30 %, nu este constrângător, guvernul olandez declarând că așteaptă rezultate înainte de a decide calea pe care o va urma.

Mai multe articole despre:
Olanda Ucraina vot referendum acord UE-Ucraina