MENIU

Ofiţer NATO: Rusia a masat din nou trupe la graniţa cu Ucraina

Rusia a masat din nou trupe de-a lungul frontierei cu Ucraina, efectivele fiind cuprinse între 10 și 12 mii de soldați, a declarat luni pentru agenția Reuters un ofițer din cadrul Alianței Nord-Atlantice, notează Agerpres.ro.

Armata rusă retrăsese la jumătatea lunii iunie cei circa 40 de mii de soldați dislocați anterior în respectiva zonă în contextul escaladării tensiunilor separatiste din estul Ucrainei, efectivele rămase după această retragere, salutată atunci de oficialii NATO, fiind de sub o mie de soldați.

Dar la ora actuală, conform estimărilor Alianței Nord-Atlantice, între 10 și 12 mii de soldați ruși sunt desfășurați în zonă. 'Numai în cursul săptămânii trecute am observat mai multe unități îndreptându-se către frontiera' cu Ucraina, a precizat ofițerul care s-a exprimat sub protecția anonimatului.

Mai multe articole despre:
Rusia Ucraina NATO armata ofiţer