Oficialii din Somalia, consternaţi: un turist a sosit, în premieră, la Mogadishu
Un turist canadian a ajuns în capitala Somaliei, Mogadishu, spre uimirea oficialilor din ţara devastată de război, care nu au mai văzut aşa ceva niciodată, scrie Time.com.
Mike Spencer Bown, un canadian în vârstă de 41 de ani, a ajuns în capitala Somaliei în calitate de turist, spre consternarea oficialilor locali.
"Nu am mai văzut un om ca el", a mărturisit un oficial somalez, Omar Mohamed, pentru AFP. "A zis că este turist, dar nu l-am crezut. Ulterior, ne-am dat seama că este serios. Este prima persoană care a venit la Mogadishu în calitate de turist", a mai spus oficialul.
Somalia este una dintre cele mai periculoase regiuni de pe glob din 1991, de când ţara a fost cuprinsă de un conflict civil sângeros. Numeroase guverne recomandă cetăţenilor să nu călătorească în Somalia, unde riscă să fie răpiţi, jefuiţi sau ucişi.
Bown, turistul neobişnuit, a călătorit însă prin 150 de ţări şi pare obişnuit cu necunoscutul. "Au încercat de patru ori să mă întoarcă la avion, dar am ţipat şi am făcut şmecherii şi avionul a plecat fără noi", a spus candianul.